G4Media.ro

Sărutul morții pentru liberali

Sursa Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Sărutul morții pentru liberali

În mintea unor strategi de la PSD s-a născut recent o nouă idee: de ce să mai așteptăm până anul viitor cu alegerile generale, din moment ce știm exact că vom guverna mai departe cu liberalii? De ce n-am face anticipate în toamnă? Ce sens are să ne erodăm la guvernare ca să ne întoarcem peste un an și jumătate dar cu un scor previzibil mai mic?

Dacă fac alegeri la termen, adică în toamna anului viitor, coaliția PSD-PNL va trebui să mai treacă o iarna, inflația va diminua și mai mult puterea de cumpărare iar cei care vor deconta toate acestea vor fi în primul rând pesediștii. Ei se pregătesc, în frunte cu Marcel Ciolacu, să preia funcția de premier după rotativă. În fine, ar mai fi un argument pro-anticipate: de ce-ar mai lăsa PSD și PNL un partid extremist ca AUR să le ronțăie din electorat?

În treacă fie spus, PSD ar avea  numai și numai de câștigat. Și-ar conserva scorul bun din sondaje, ar negocia cu liberalii împărțirea ministerelor de pe poziții de superioritate în viitoarea coaliție iar Marcel Ciolacu ar intra în Guvern ca premier legitim, nu negociat la masa verde.

N-ar fi prima dată când PSD amușină ideea de anticipate. Numai că este un plan foarte greu de pus în practică. Ar mai trebui convinși parlamentarii din cele două mari partide să-și încheie mandatul cu un an și jumătate mai repede. Nimeni nu le va putea oferi nici o garanție că se vor regăsi din nou pe liste.

Ce ar însemna anticipatele pentru liberali? O șansă pentru actuala garnitură de conducere de a se menține la putere sau un măr otrăvit? De ce le-ar oferi ocazia celor de la PSD să se întărească la guvernare în loc să plătească, la rândul lor, prețul corect al guvernării după preluarea funcției de premier?

Unii ca Nicolae Ciucă, Lucian Bode sau Iulian Dumitrescu poate sunt tentați de un aranjament electoral cu PSD. După ce primii doi își vor pierde funcțiile din guvern, riscă să și le piardă și pe cele din partid. De ce-ar risca șirul de alegeri din 2024? De ce n-ar merge pe mâna lui Ciolacu? Anticipate în toamnă înseamnă că nu mai e timp pentru congrese, schimbări de lideri. Liberalii vor intra direct în campanie electorală după ce șeful lor va pleca de la Palatul Victoria.

Premierul Ciucă a început să bată deja țara în lung și-n lat într-o evidentă încercare de a se conecta cu baza partidului. Nu e clar dacă o face cu gândul la anticipate, la momentul când nu va mai fi premier sau la propria candidatură la prezidențiale. Cert este că liderul PNL este însoțit peste tot de Lucian Bode, pe care îl girează mai departe politic în ciuda acuzațiilor de plagiat și a delimitării președintelui Iohannis. În poza apare și Marcel Ciolacu, liderul PSD, împreună cu care formează deja un tandem politic pe față (nu uitați vizitele comune în care cei doi s-au pozat împreună – Kiev, Coreea de Sud, Japonia).

PSD își dorește o alianță politică cu liberalii și un candidat comun inclusiv la București. În această variantă, candidatul comun, care ar putea fi altul decât Gabriela Firea, poate chiar Marcel Ciolacu, ar lua primăria aproape la sigur. Am explicat deja acest scenariu, nu mai elaborez aici.

Dacă actuala conducere a PNL va intra în jocul PSD și vor merge la anticipate sau într-o alianță politică în 2024, liberalii se vor transforma într-o simplă anexă a marelui partid. Va fi poate o soluție pe termen scurt pentru Ciucă, Bode&Co, dar pe termen mediu și lung o prea mare apropiere PSD va fi letală pentru partid. Cu răsuflarea AUR în ceafă, liberalii riscă să ajungă al treilea partid, poate chiar sub USR. Alianța cu PSD este calea sigură spre irelevanță.

Pentru mulți liberali, acest nou USL reprezintă soluția cea mai comodă, sigură, leneșă și ieftină. Ea le oferă perspectiva continuării afacerilor și le garantează menținerea la putere. PSD este partenerul ideal de coaliție, fără standarde de integritate prea mari. Plagiatul nu-i deranjează, nu strâmbă din nas la cohortele de impostori puși în funcții, nici nu amenință cu sesizări penale la fiecare pas.

Ce nu văd liberalii este perspectiva, riscul major de a-și pierde în timp relevanța politică, moment în care PSD nu va mai împărți cu ei nimic: nici contracte, nici funcții, nici putere.

Adevărata soluție pentru PNL, pentru a mai însemna ceva în politica românească, este ruperea cât mai rapidă de marele partid și formarea unei alianțe cu partidele anti-PSD, care or fi ele. Suntem, dacă vreți, undeva prin 2003, când PSD nu a putut fi bătut decât printr-o mare alianță anti-PSD. Nu le mai zicem stânga, dreapta. Nu mai au nici o legătură cu asta.

Alternativa la PSD au fost, mereu, toți ceilalți puși la un loc (CDR în 96, Alianța DA în 2004), mai puțin partidele extremiste gen AUR.

Doar așa s-ar putea reseta puțin scena politică, profund dezechilibrată iar democrația românească, tot mai șchioapă, ar primi și ea o gură de aer. Numai printr-un mare reset mai poate fi revitalizată speranța oamenilor într-o schimbare. Doar așa marea lehamite și marea blazare instalate în societate ar putea fi învinse.

Liberalii, împreună cu alte partide acum în opoziție (USR, PMP, Forța Dreptei) nu pot câștiga alegerile decât prin întoarcerea la narativul anti-pesedist. Când manevrează puterea, acest partid, chiar dacă aparent s-a curățat după epoca Dragnea și a devenit frecventabil, reprezintă în continuare un pericol. Este în interesul public să nu se umfle prea tare și rămână în pătrățica lui.

Perspectiva de a lua toată puterea în stat este cât de poate de reală dacă liberalii nu se trezesc la timp din vraja strategilor lui Ciolacu și se lasă seduși de sărutul morții.

 

 

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Este o anomalie să-i numim liberali,pe trepădusii galbeni ca un gălbenuș alterat.

  2. As mai vota Partidul Liberal doar daca s-ar desfiinta iar actuala conducere s-ar pensiona definitiv (care la domiciliu, care la puscarie) si s-ar infiinta din nou de catre niste personalitati remarcabile, cu un trecut integru, fara nici un schelet in dulap.
    Sunt convins ca acesti oameni exista insa in actuala conjunctura din pacate vor muri nevazuti, nestiuti.

  3. Problema liberalilor e ca si-au decredibilizat complet crezul politic dupa alegerile precedente, cand au promis lupte la baioneta cu caracatita PSD, dar au sfarsit prin a trage presul de sub picioarele USR si au desfacut picioarele in fata vajnicilor pesedisti. Nimeni nu i-ar mai crede daca ar veni cu o platforma anti-PSD la alegeri.
    Cel mai onest ar fi sa-si asume unitatea de principii cu PSD, sa oficializeze USL 3.0 la urmatoarele alegeri si eventual sa fuzioneze cu partidul-stat. Sunt sigur ca le-ar ajunge si lor ceva ciolan pe farfurie.

  4. Dorel,
    A nu exista alternativa la vot inseamna Partid Unic, dictatura. Ca in Rusia. Iti place in Rusia ?

  5. Mai e vreun liberal-liberal în PNL ?

  6. Nu este primul articol in care va manifestati speranta ca liberalii ar putea face o intoarcere la 180 de grade in viitorul apropiat sau mediu. Majoritatea initiativelor pe care le-am citit din presa, la nivel de executiv cat si legislativ, imi arata ca cele doua partide au inteles de ceva vreme ca este destul de furat pentru toata lumea. Iar jaloanele PNRR impuse de USR sunt dureroase pentru ambele partide. Gandul de a se pune rau cu bugetarii de lux, de exemplu, ii inspaimanta si pe liberali si pe social democrati. Altfel spus, sunt mai multe lucruri care-i apropie decat lucruri care-i dezbina. Asa ca nu inteleg, de unde atata optimism ?

  7. PNL va ajunge ca PNTCD. Merita pentru tot raul facut Romaniei in cei 33 de ani de mimare a democratiei alaturi de PSD.

  8. PNL a ales singur terenul minat in loc de o poteca putin mai ingusta.

  9. Greu de spus daca PNL si-a pierdut identitatea sau, de fapt, isi arata adevarata identitate. Oricum, e un partid ratat care se mai poate bizui doar pe votantii lenesi, inertiali, gen votantul-psd.

  10. „Strategiile lui Ciolacu…”
    Sunteți naiv, domnule. Dar n-as prea crede..

  11. Foarte buna analiza, eu tind sa cred ca la un moment dat PNL-ul o sa fuga de langa PSD 👍🏼

  12. De ce ar face partidele din opoziție vreo alianță cu PNL? Ca să își compromită propriile scoruri? Dumneavoastră ați vota o alianță din care face parte PNL, girând implicit PNL? Eu nu.

    • PNL a ales solutia pe termen scurt: decat sa piarda avantajele materiale ale guvernarii alaturi de „cainii” de la USR, mai bine se compromit printr-o alianta (aparent) contra naturii cu PSD.
      A iesit dintr-o alianta in care avea majoritatea si s-a bagat intr-o alianta in care locul de lider este doar temporar (fortat doar de Presedinte) caci, in realitate nu are majoritate. Ca urmare, PSD intra fain-frumos la guvernare si, incepand din mai are si functia de Prim Ministru efectiv. De ce s-ar obosi PSD sa faca anticipate, cand mai are aproape doi ani ca sa arunce in spinarea PNL toate nemultumirile electoratului sau. PNL nu mai are cu cine sa se alieze – dupa mutarea radicala prin care s-a aliat cu principalul adversar, cel pe seama caruia pusese tot raul din ceea ce se petrecuse pana atunci in Romania, cine se va mai pacali sa mearga macar intr-o campanie comuna cu PNL. De aici inainte PSD decide ce se intampla cu PNL.
      „Alternativa la PSD au fost, mereu, toți ceilalți puși la un loc” zice d-l Tapalaga in articol. In valori absolute PSD a fost intotdeauna partidul cu scorul cel mai mare, luat separat.
      Iohannis a compromis conceptul de Presedinte ales emotional, deci practic, daca nu se intampla vreun cataclism, ceva vreo lebada neagra, PSD va controla pentru mult timp viata politica. PNL-istii de azi vor primi atat cat vor accepta bastanii PSD sa le ofere. Pentru imagine, probabil ca vor selecta, acolo, un procent de 10% sa mearga sub steagul liberal. Eventual, vor detasa niste pesedisti, „daca o cer enteresele partidului”. ca-n rusia lui putin: se finanteaza partidele din opozitie care nu sunt contra.
      Intre timp partidele din „alternativa la PSD” se faramiteaza, fiecare focalizat pe o idee care sa-l puna in evidenta, nu pe un obiectiv comun, cat de mic din care ar putea reiesi o majoritate care sa dureze macar 4 ani, sau atat cat sa puna PSD pe locul 2 daca nu 3, acolo unde i-ar sta mai bine – si unde ar fi chiar util

  13. gresesti
    AUR este singurul partid extremist din parlament. Este partidul anexa a hidrei PSDNL, creat de hidra ca sa acapareze tot ei si voturile nemultumitilor . AUR este partidul care a bagat in parlament traficanti de droguri, indivizi condamnati pentru coruptie, hoti si batausi comdamnati. AUR este trompeta teoriilor putiniste iar fondatorul AUR a fost chiar platit de oamenii lui Putin ca sa renoveze sediul KGB din Bucuresti

  14. Il contrazic pe dl Dan Tapalaga. Interesul tarii nu este ca actualul PNL sa fie salvat prin separarea de PSD si o alianta din interes cu USR. Ar fi ca un pansament peste o rana infectata.
    A fost aliat cu USR si n-au fost compatibili.
    S-a aliat cu PSD si, in ciuda puterii pe care o aveau in parlament, au guvernat doar in interes de gasca, clientelar, fiind cea mai ineficienta si mai antidemocratica guvernare.
    Ce ar fi de salvat la PNL? Numele? Fatada liberala? Nu cumva, reluand alianta cu USR, l-ar deruta si pe acesta?
    USR, PMP si Forta Dreptei sunt compatibile. Au principii, obiective si comportamente asemanatoare. Se potrivesc, se completeaza, pot construi o alianta solida si mai ales capabila sa schimbe in bine Romania.
    Cred ca aceasta e calea.

    • PDL este PNL (Bode etc) si guverneaza alaturi de PSD cu care se inteleg de minune, toti tragandu-se din fesenistii lui Iliescu

  15. Noroc ca au fost dermascati de un cititor de stiri de pe a3

  16. @newsReader – In 10 august, 100.000 de romani din diaspora si din tara au protestat pasnic impotriva coruptiei si a mafiotilor pesedisti de la putere condusi de Dragnea. În fața unei mulțimi neagresive, cu batrani si copii, forțele jandarmeriei cu numerele de identificare acoperite (primisera ordin cu o zi inainte ca sa-si acopere numerele), au început să dea cu gaze lacrimogene și spray-uri cu piper. Ulterior, au fost infiltrati ultrasi imbracati in tricouri negre, agresivi, care au fost lasati de jandarmi ca sa „justifice” brutalitatea cu care au fost gazati si batuti protestatarii pasnici, cu mainile ridicate.