G4Media.ro

Un oficial rus a fost rănit de un colet-capcană în Africa de…

Google Maps

Un oficial rus a fost rănit de un colet-capcană în Africa de Sud (agențiile de presă rusești) / Prigojin acuză Franța

Un colet capcană l-a rănit vineri pe șeful unui centru cultural rusesc din Republica Centrafricană, a anunțat un purtător de cuvânt al ambasadei.

„În această dimineață, a fost comis un atentat la viața directorului general al Casei Ruse, Dmitri Sergheevici Sytyi, acesta se află în spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei ruse, citat de agenția de presă de stat TASS, preluată de AFP.

Fondatorul companiei militare private rusești Wagner a acuzat vineri Franța că se află în spatele tentativei de asasinare a unui oficial rus care a fost rănit de un colet capcană în Republica Centrafricană.

„Înainte de a-și pierde cunoștința, Dmitri Syty a reușit să spună: „Am văzut un bilet: Asta este pentru voi din partea tuturor francezilor, rușii vor ieși din Africa””, a declarat Evgheni Prigojin, un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, într-un comunicat postat pe Telegram.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Cineva tre’ sa mai invete ceva geografie: Africa de Sud nu este Republica Centrafricana!

    • Republica Centrafricana este in partea de sud a Africi de Nord.
      E mai aproape de adevar decat ce-a zis prigojin mai alaltaieri, ca aia care l-au executat cu barosul pe dezertorul rus, erau agenti CIA