G4Media.ro

Parisul coordonează ajutorul de urgență pentru Ucraina și reconstrucția acesteia

Sursa foto: Head of Kyiv regional military administration Oleksii Kuleba via Telegram / Pravda_Gerashchenko

Parisul coordonează ajutorul de urgență pentru Ucraina și reconstrucția acesteia

Conferința internațională pentru ajutorul umanitar de urgență acordat Ucrainei și reconstrucția acesteia după război a început luni în capitala Franței. Este vorba de mobilizarea promisiunilor de ajutor și de asigurarea coordonării acestora, transmite publicația Les Echos, preluată de Rador.

Cum să-i ajutăm pe ucraineni să treacă peste iarnă și să contribuim apoi la reconstrucția țării lor odată ce pacea revine? La această dublă și spinoasă întrebare vor încerca să răspundă delegații Kievului, aliații săi și organizațiile internaționale de la Paris începând de luni, 12 decembrie.

Cinci sectoare – energie, apă, agroalimentar, sănătate și transport – sunt prioritățile, după cum estima Palatul Elysée înaintea deschiderii conferinței; deoarece, spre deosebire de conferințele anterioare dedicate Ucrainei de la Lugano, Varșovia și Berlin, aceasta trebuie să țină cont de strategia rusă de bombardamente intense care vizează începând cu jumătatea lunii octombrie distrugerea infrastructurilor civile.

Coordonare esențială

Președinția franceză a subliniat lipsa unui mecanism de coordonare a ajutorului de urgență pentru a identifica nevoile ucrainene și pentru a ști în timp real ce țară oferă și ce ajutor. Mecanismul care urmează să fie pus în aplicare ar fi apropiat de cel al așa-numitului format Ramstein, numit după baza militară americană din Germania unde se întâlnesc aproximativ patruzeci de aliați (NATO, Australia, Japonia, Coreea de Sud) ai Ucrainei pentru a evalua nevoile de ajutor militar și pentru a evita dublarea sau penuria.

Ucraina și IFC intră în parteneriat cu sectorul privat

Mai mult, liderii G7 (Statele Unite, Germania, Canada, Franța, Marea Britanie, Japonia și Italia), reuniți luni pentru un summit virtual, au decis să înființeze o „platformă responsabilă de coordonarea ajutorului financiar” către Ucraina, a anunţat cancelarul german. Ajutorul militar a fost majorat cu 2 miliarde de euro de către Consiliul Miniștrilor de Externe al Uniunii Europene în aceeași zi.

Vladislav Vlasiuk, consilier al președintelui ucrainean, a declarat pentru Les Echos că țara sa are nevoie în primul rând de echipamente electrice (transformatoare, generatoare), precum și de dispozitive portabile de încălzire și chiar de pături. Suma care să acopere distrugerea clădirilor, școlilor, podurilor, drumurilor, centralelor electrice, terenurilor agricole inutilizabile depășește deja 600 de miliarde de dolari, potrivit acestuia. El crede că ajutorul pentru reconstrucție ar putea fi gestionat de un fond cu un consiliu de supraveghere internațional.

Parisul respinge orice controversă

Pe lângă secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, președintele ucrainean Volodymyr Zelensky urmează să vorbească marți prin videoconferință. Vor fi reprezentați șefi de stat, guvern și miniștri din 47 de țări, a transmis Palatul Elysée.

Uniunea Europeană acordă 18 miliarde de euro Ucrainei

Faptul că această conferință privind ajutorul umanitar și reconstrucția are loc la Paris este semnificativ, din moment ce recentele remarci ale președintelui Emmanuel Macron, potrivit cărora, odată revenită pacea, ar trebui să se ofere garanții de securitate Rusiei, au fost primite foarte rău la Kiev, la fel și în Polonia sau în țările baltice: părea că această afirmație părea să se încadreze în „narațiunea” rusă conform căreia Rusia a invadat Ucraina pentru că se simțea amenințată de NATO. Președintele francez a răspuns că „nu ar trebui să căutăm polemici acolo unde nu există”, pentru că remarcile sale fac parte din lunga perioadă postbelică.

Putin, obsedat de cucerirea teritorială

În același timp, liderii occidentali și-au multiplicat contactele în acest weekend. În timp ce Joe Biden și Emmanuel Macron și-au asigurat omologul ucrainean, Volodymyr Zelensky, de susținerea lor necondiționată, cancelarul german Olaf Scholz l-a sunat pe președintele rus Vladimir Putin (care a anunțat luni, fără alte explicații, că nu va ține conferința de presă tradițională de sfârșit de an). „De fiecare dată când vorbesc cu el îmi spune că important pentru el este să cucerească un teritoriu”, a subliniat premierul german.

Un atac cu rachete ucrainene asupra sediului organizației ruse Wagner din Lugansk, precum și asupra unei baze militare din Melitopol, ar fi eliminat câteva sute de mercenari duminică și luni dimineață, potrivit Kievului. Moscova minimizează bilanțul, vorbind despre doi luptători uciși.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...