G4Media.ro

Acord semnat la Cotroceni: 221 milioane de franci elveţieni, pentru creşterea economică…

Sursa foto: Unsplash / Stephen Leonardi

Acord semnat la Cotroceni: 221 milioane de franci elveţieni, pentru creşterea economică şi eficienţa energetică

România va beneficia de 221 de milioane de franci elveţieni, în baza unui acord-cadru, semnat luni la Palatul Cotroceni, prin care va fi operaţionalizată a doua contribuţie financiară elveţiană pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în Uniunea Europeană, potrivit Agerpres.

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis, a declarat că suma oferită este „în acelaşi timp şi mult, şi puţin”, dar că aceste fonduri vor permite aprofundarea relaţiilor bilaterale şi finanţarea unor proiecte în favoarea populaţiei României. Banii pot fi utilizaţi până în 2029.

Parteneriatul vizează cinci teme: creşterea economică şi reducerea şomajului, graţie programelor de formare profesională; îmbunătăţirea siguranţei publice prin consolidarea poliţiei de proximitate, a sistemului judiciar şi a luptei împotriva crimei organizate; eficienţa energetică şi energiile regenerabile; asigurarea serviciilor medicale de bază în zonele izolate şi incluziunea socială a grupurilor defavorizate; transparenţa şi lupta împotriva corupţiei.

„Ţările noastre colaborează deja, cu mult succes, pe aceste teme şi acesta este punctul de pornire pentru cea de-a doua contribuţie. Faptul că am lucrat împreună între 2009 şi 2019 ne-a permis să ne îmbunătăţim cunoştinţele reciproce şi să colaborăm mai bine. Deci terenul este pregătit. Vizita mea de astăzi ne reaminteşte că ţările noastre întreţin excelente relaţii bilaterale”, a spus Ignazio Cassis.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că discuţiile bilaterale de luni au reconfirmat soliditatea relaţiei dintre România şi Confederaţia Elveţiană, într-o perioadă „dificilă, marcată de multiple provocări”. Totodată, a evidenţiat că volumul schimburilor comerciale a crescut de mai mult de două ori în ultimii ani, ajungând la 1,76 miliarde de euro în 2021.

„De asemenea, după primele 9 luni ale anului curent ne apropiem deja de 1,5 de miliarde euro, adică avem o creştere de aproape 24% faţă de anul trecut. Totodată, Elveţia rămâne un investitor important în România, aflat pe locul 10 în topul statelor de origine a investiţiilor străine. În continuare, ne vom concentra pe proiecte concrete de interes comun, în domenii precum: cercetare şi inovare, energie, securitate cibernetică, educaţie şi formare profesională, sănătate şi medicină”, a spus Iohannis.

El a apreciat sprijinul pe care Elveţia îl acordă obiectivului României de integrare în OCDE. Preşedintele român a salutat şi recenta alegere a Elveţiei pentru primul său mandat de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, în perioada 2023-2024.

„Am abordat în cadrul discuţiilor de astăzi şi tema securităţii energetice la nivel european, în special în actualul context extrem de complicat de securitate. România şi Elveţia au interese comune în implementarea unor soluţii concrete la nivelul pieţei europene de energie, pentru a asigura atât preţuri corecte, cât şi predictibilitate pentru cetăţeni şi firme în furnizarea de energie. Vom continua schimburile de opinii şi pe viitor, inclusiv în vederea identificării unor oportunităţi concrete de cooperare, în special cu privire la tranziţia energetică”, a mai precizat Iohannis.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. „transparenţa şi lupta împotriva corupţiei”, aici mai puțin.
    Hahaha…
    Băi… da DGA face ceva?
    În spiritul transparenței aș dori sa stiu daca n-au nimic de făcut atunci ce fac toata ziua?
    Ca doar nu se ocupa doar de corupția internă din departamentul lor…

    • * nu e greu sa afli ca dga are 600 de angajati. Wtf. Fac 600 de angajati toata ziua de 8 ore de lucru plus ore auplimentare?