G4Media.ro

Nicușor Dan, audiat la DNA în legătură cu plângerea pe care a…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Nicușor Dan, audiat la DNA în legătură cu plângerea pe care a depus-o privind autorizarea unui PUZ pe bulevardul Primăverii 1, pentru un bloc cu cinci etaje

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a sosit, marți dimineață, la sediul DNA, pentru a fi audiat în legătură cu plângerea pe care a depus-o privind autorizarea unui PUZ pe bulevardul Primăverii 1, pentru un bloc cu cinci etaje pe un teren despre care edilul spune că are destinația de spațiu verde.

„În acea planșă e verde, ceea ce înseamnă spațiu verde și avem o lege care spune că nu se construiește pe spațiul verde. Când s-a dat acest PUZ în 2019 era o hotărâre judecătorească în altă speță care spunea că nu poți să construiești pe spațiul verde. (…) Eu am reclamat un fapt: că exista regimul urbanistic de spațiu verde, că există o lege care spune că nu se construiește pe spațiul verde și cu încălcarea acestei legi s-a dat un PUZ care a adus un beneficiu de câteva milioane de euro beneficiarului”, a declarat Nicușor Dan presei, înainte de a fi audiat la DNA.

Primarul Capitalei a precizat că PUZ-ul a avut un beneficiar, care a vândut altui proprietar, iar acesta solicită primăriei autorizație pentru construcție și dă în judecată municipalitatea pentru a primir autorizația.

„Noi nu i-am dat autorizație și, dacă DNA zice că e legal, o să-i dăm autorizație”, a mai spus Nicușor Dan.

Edilul a menționat că este practica parchetului să-i audieze și pe denunțător, și pe învinuit.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, în 2 noiembrie, că a sesizat DNA, Inspectoratul de Stat în Construcții și Prefectul pentru „nelegalitatea flagrantă a PUZ Primăverii 1 care prevede construirea pe un teren prevăzut ca spațiu verde în PUZ Zone Construite Protejate”.

Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe a anunțat, în luna mai, lansarea unui nou proiect rezidenţial upper-premium: H Primăverii 1. Investiţia este estimată la peste 20 de milioane de euro, scria atunci bursa.ro.

În faza de proiectare, H Primăverii 1 va fi edificat pe un teren cu suprafaţa de 1.360 de metri pătraţi şi va afişa peste 4.000 de metri pătraţi construiţi de apartamente şi spaţii comerciale, la care se adaugă mai mult de 2.000 de metri pătraţi de construcţie subterană, destinaţi exclusiv locurilor de parcare. Clădirea va cuprinde 18 unităţi rezidenţiale şi 700 de metri pătraţi de spaţii comerciale, dispuse într-un regim de înălţime de -2 + P + 5E, conform sursei citate.

În prezent, pe terenul respectiv funcționează un restaurant cu terasă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Nicusor Dan are hibele lui (in primul rand are mari probleme de comunicare!), dar macar se bate pentru ca bucurestenii sa nu traiasca intr-un oras complet betonat, asa cum isi doresc PSD si PNL, cele doua partide care-l saboteaza, indiferent ce face.
    ND a urnit si problema inlocuirii tevilor de termoficare, generatoare de pierderi imense, pentru care Oprescu si Firea n-au facut absolut nimic, dar au lasat orasul in pragul falimentului cu cheltuieli inutile (concerte, luminite de Craciun, firme municipale pline de rude, politruci si prieteni etc)…

    • Nu toti care sunt aciuati in Bucuresti au nevoie de apa calda, ei se bucura la luminite, iepurasi, machete de spital, circ si biserici de haur.
      Cand vii de la casetofon cu luminite nu poti sa evoluezi prea mult….

    • Misto asta ‘dacă DNA zice că e legal’, evident ca o sa zica ca nu e, si atunci cei care au luat spaga trebuie sa o dea inapoi, sa vezi ce zbierete urmeaza…plus ca actiunea asta va crea un precedent, si va lovi in nenumarate alte situatii similare…

  2. Pai credeti ca FIREA , care a initiat proiectul de hotarire si consilierii care au votat puzul , au votat gratis ?

  3. Toti cei care aveti timp sa scrieti aici, faceti-va curaj si adresati-va Presedintelui Johannis pentru a NU promulga legea care impiedica Asociatiile civice sa se opuna constructiilor ilegale.
    Astfel putem sprijini cu adevarat initiativele unei generatii care se straduie pentru binele comun, in ciuda unor politicieni care voteaza legi de sprijinire a infractorilor.

    • Cu PSD-ul momentan nu se poate discuta (Iohannis este PSD, PNL este PSD). Avem ceea ce am votat. Au peste 66% in parlament. Au voie orice.

    • Ala de la Cotroceni e un nimeni. De ciuda ca ne-am prins, s-a apucat sa facă numai rele.

    • Sigur că da, să luați voi bonibon-ul

  4. „follow the money!”
    Oriunde vedeți ca rasare un „proiect rezidențial” în București garantat e o ilegalitate la mijloc. De fapt e păcat ca Nicușor dan nu a făcut mai multe sesizari la dna.

  5. Va dati seama can vor veni in capitala praduitorii PSD in frunte cu Firea? Ce ziceti, o sa mai vedeti astfel de „blocaje”?

  6. Parca niciodată n-au mai fost la conducere asemenea hoți. Jaful se vede din spațiu. La ce naiba se construiește atâta, când noi ne împuținăm ca număr pe zi ce trece? Omul asta e singurul om cinstit din primăria Bucuresti. Nu știu cum sa-l mai sape, ma mir ca a supraviețuit pana acum, înconjurat de hoți si de indivizi care își dau concursul sa-l facă sa greșească.