G4Media.ro

Ministrul apărării, despre contractul de modernizare a 10 aeronave IAR-99: Este foarte…

Sursa Foto: roaf.ro

Ministrul apărării, despre contractul de modernizare a 10 aeronave IAR-99: Este foarte important pentru că va permite atât accelerarea procesului de pregătire şi antrenament al piloţilor care vor zbura pe avioanele de luptă F-16, cât şi menţinerea unei capabilităţi de sprijin aerian la dispoziţia armatei noastre

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit, marţi, cu o delegaţie de la Avioane Craiova SA, cu care a discutat despre contractul privind revitalizarea şi modernizarea a 10 aeronave IAR-99 Standard.

Potrivit unui comunicat al MApN transmis Agerpres, delegaţia a fost condusă de directorul general al societăţii, Victor Muntean, iar discuţiile s-au axat pe colaborarea industrială dintre minister şi Avioane Craiova SA, în special în cadrul contractului aflat în derulare pentru revitalizarea şi modernizarea a 10 aeronave IAR-99 Standard în configuraţia IAR-99 SM.

Ministrul Tîlvăr a reiterat importanţa derulării acestui contract în condiţiile şi la termenele asumate, având în vedere că, după modernizare, aceste avioane vor fi utilizate, în principal, ca aeronave de şcoală şi antrenament destinate pregătirii avansate a piloţilor pentru trecerea la zborul pe aeronavele F-16 Fighting Falcon din dotarea Forţelor Aeriene Române şi vor constitui o capabilitate de sprijin aerian apropiat şi intervenţie împotriva ţintelor aeriene de viteză mică.

„Acest program de modernizare este foarte important pentru că va permite atât accelerarea procesului de pregătire şi antrenament al piloţilor care vor zbura pe avioanele de luptă F-16, cât şi menţinerea unei capabilităţi de sprijin aerian la dispoziţia armatei noastre”, a declarat Angel Tîlvăr, citat în comunicat.

Ministrul Apărării a asigurat conducerea uzinei aeronautice craiovene de întreaga deschidere pentru creşterea nivelului de colaborare, ca parte a strategiei de întărire a industriei naţionale de apărare.

„Toate programele majore de înzestrare a Armatei României sunt proiectate şi implementate cu scopul valorificării la maximum a oportunităţilor care se deschid pentru industria noastră de apărare. Colaborarea cu Avioane Craiova se înscrie în acest model de abordare, de aceea sunt convins că programul de modernizare şi revitalizare a aeronavelor IAR 99, aflat în derulare, va reprezenta un punct de plecare pentru o relaţie de lungă durată, care să permită societăţii dumneavoastră să se modernizeze la rândul ei, pentru a oferi locuri de muncă de înaltă calificare şi specializare. Aceasta va contribui la dezvoltarea economică locală, cu beneficii evidente şi pentru industria aeronautică românească, în ansamblul său. Avem nevoie de parteneri puternici în industria naţională de apărare, iar Avioane Craiova poate şi trebuie să fie unul dintre aceştia”, a evidenţiat ministrul Tîlvăr.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. ROMINIA ARE POTENTIAL DE A SE PREGATI MILITAR ,DE CE SA STAM LA MILA STRAINILOR ,ROMINIA A FOST BINE DOTATA CE SA INTIMPLAT? UITATIVA LA FRANTA ITALIA GERMANIA SPANIA ETC NAU NEVOIE DE APROBAREA UE PENTRU INARMARE EI TAC SI FAC

  2. Adică PSD, în special…