G4Media.ro

Taipei: Vizita unor parlamentari germani arată un sprijin puternic pentru Taiwan

Sursa foto: Unsplash / Lisanto 李奕良

Taipei: Vizita unor parlamentari germani arată un sprijin puternic pentru Taiwan

Ministerul de Externe taiwanez a exprimat duminică aprecierea pentru o vizită efectuată de doi parlamentari germani, despre care a spus că arată un sprijin puternic pentru Taiwan în acţiuni şi cuvinte, relatează Agerpres, conform DPA.

Într-un comunicat publicat duminică noapte, ministerul a declarat că Marcus Faber de la Partidul Liber Democrat (FDP) şi Holger Becker de la Partidul Social Democrat (SPD) au vizitat Taiwanul joi şi vineri.

La Taipei, cei doi parlamentari s-au întâlnit cu viceministrul de externe al Taiwanului Tien Chung-kwang şi alţi oficiali. De asemenea, ei au interacţionat cu reprezentanţi ai mediului academic şi think-tank-uri pentru a afla mai multe despre securitatea Taiwanului şi ameninţările reprezentate de China, vecinul său autocratic.

Cei doi parlamentari sunt membri de frunte ai Societăţii germano-taiwaneze, care spune că este cea mai veche societate din Germania ce promovează legăturile cu Taiwanul.

Descriind Taiwanul drept cea mai liberală democraţie din Asia, Faber a scris sâmbătă pe Twitter că democraţiile trebuie să lucreze împreună împotriva noului imperialism al dictaturilor.

Faber a declarat pentru ziarul Die Welt că trebuie trimis un mesaj clar Chinei că ar plăti un preţ mare economic dacă ar ataca Taiwanul.

Ministerul din Taipei a spus că Taiwanul şi Germania împărtăşesc valori comune precum libertatea, democraţia, drepturile omului şi statul de drept, iar sprijinul solid al parlamentului german pentru Taiwan a fost arătat de asemenea de vizitele a două delegaţii parlamentare în octombrie.

La 15 noiembrie, Franziska Brantner, secretar de stat parlamentar la Ministerul Economiei german, a vizitat de asemenea Taiwanul pentru două zile.

Taiwanul autoguvernat are un guvern independent din 1949, dar China consideră insula democratică parte a teritoriului său şi se opune oricăror forme de contact oficial între Taiwan şi alte ţări, aminteşte DPA.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ați uitat sa ne Spune-ți și toată propaganda Beijingul cum mergând acolo cei doi parlamentari au întărâtat China și ca o sa urmeze represalii. De obicei e la fiecare articol