G4Media.ro

SUA studiază cum să modifice puternica dronă MQ-1C „Gray Eagle”, înarmată cu…

Sursa foto: Wikimedia Commons / Courtesy of U.S. Army

SUA studiază cum să modifice puternica dronă MQ-1C „Gray Eagle”, înarmată cu rachete Hellfire, în condițiile în care cererea Ucrainei crește

Pe măsură ce forțele rusești s-au retras în sudul Ucrainei, administrația Biden a anunțat o serie de noi pachete de ajutor militar pentru Ucraina, dar din toate acestea lipsea o piesă de armament pe care armata ucraineană o căuta de mult timp: drona multifuncțională Gray Eagle, înarmată cu rachete Hellfire, relatează CNN.

Potrivit a doi oficiali, SUA a analizat modificările care pot fi aduse dronei mortale. Modificări care ar face ca potențialul de a pierde oricare dintre ele – cu tehnologia lor sensibilă de la bord – să fie mai puțin periculos și, eventual, să crească probabilitatea ca Ucraina să le primească.

„Există modificări și castrări specifice și foarte tehnice care pot fi făcute la acestea și care ar putea face posibil acest lucru pe termen mai scurt”, a declarat un oficial din Congres. „Dar aceste lucruri necesită timp și sunt destul de complexe”.

Un oficial american a confirmat că armata conduce eforturile de a studia ce modificări sunt posibile la dronă, care este fabricată de General Atomics și denumită în armată MQ-1C.

„Când vorbim de drone, aceasta este cât se poate de bună”, a declarat Seth Jones, directorul Programului de Securitate Internațională de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale. „Acestea sunt drone cu adevărat sofisticate”.

Totuși, fără nicio modificare, Gray Eagle, care poate transporta patru rachete Hellfire și poate zbura la aproximativ 7620 de metri înălțime timp de aproape 30 de ore, probabil că nu se va regăsi pe viitoarele liste de ajutoare militare alocate Ucrainei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „… castrări specifice și foarte tehnice…“ – școala ajutătoare de presă! :)))))