G4Media.ro

Tânăr din Ilfov, arestat după ce a vrut să lovească cu un…

sursa foto: Pixabay

Tânăr din Ilfov, arestat după ce a vrut să lovească cu un briceag o persoană, apoi a tras înspre ea cu arma

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost reţinut, apoi arestat preventiv după ce, sâmbătă, a încercat să lovească o persoană cu un obiect tăietor-înţepător, iar ulterior a tras, fiind în maşină, un foc cu o armă neletală în direcţia acesteia, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov, citat de Agerpres.

Potrivit IPJ, poliţiştii oraşului Buftea au dispus reţinerea pentru 24 de ore, faţă de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, cercetat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uzul de armă fără drept.

În cursul zilei, tânărul a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, care a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi, ulterior, acesta dispunând arestarea preventivă a inculpatului, pentru 30 de zile.

„Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 12 noiembrie, în jurul orei 19,40, bărbatul de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Fermei, din oraşul Buftea şi, fiind însoţit de un alt bărbat, ar fi tras două focuri, cu o armă neletală, supusă autorizării, unul în plan vertical şi unul în direcţia persoanei vătămate, care se afla în dreptul unui imobil cu alte persoane, fără a rezulta vătămare corporale. Anterior incidentului, acelaşi bărbat a încercat să lovească persoana vătămată cu un obiect tăietor- înţepător, tip briceag şi, de asemenea, a proferat ameninţări cu acte de violenţă, la adresa persoanei vătămate, pe o reţea de socializare”, au transmis reprezentanţii IPJ Ilfov.

Poliţiştii oraşului Buftea au fost sprijiniţi în efectuarea unora dintre activităţile procedurale desfăşurate până în prezent de către poliţiştii Serviciului Arme, Exploziv şi Substanţe Periculoase Ilfov.

Poliţiştii din Buftea continuă cercetările în cadrul dosarului penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi respectiv uzul de armă fără drept, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...