G4Media.ro

VIDEO Cel puțin 19 morți – este ultimul bilanț după prăbușirea unui…

surdsa foto: captura video

VIDEO Cel puțin 19 morți – este ultimul bilanț după prăbușirea unui avion în Lacul Victoria din Tanzania

Bilanţul accidentului de avion care s-a produs duminică în Tanzania a urcat la cel puţin 19 morţi, a anunţat premierul Kassim Majaliwa, relatează Agerpres, conform Reuters.

„Toţi locuitorii din Tanzania sunt în doliu după cele 19 persoane care şi-au pierdut viaţa” în accident, a declarat prim-ministrul presei şi mulţimii adunate la aeroportul din Bukoba, oraşul unde se pregătea să aterizeze avionul care s-a prăbuşit în Lacul Victoria.

Un prim bilanţ vorbea de cel puţin trei morţi.

Avionul, un ATR 42-500 al companiei private locale Precision Air, decolase din Dar es Salaam, capitala economică a Tanzaniei, şi avea 43 de persoane la bord, conform autorităţilor.

Conform serviciilor de urgenţă, aterizarea aeronavei a fost împiedicată de ploile puternice şi de o ceaţă groasă.

Precision Air este specializată în zboruri turistice în interiorul acestei ţări din estul Africii, având destinaţii populare precum Muntele Kilimanjaro şi rezervaţia naturală Serengeti.

Victoria este cel mai mare lac din Africa.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...