G4Media.ro

O schiţă considerată imitaţie după Rembrandt a fost autentificată drept operă originală…

Sursa foto: Wikimedia Commons

O schiţă considerată imitaţie după Rembrandt a fost autentificată drept operă originală a maestrului

Experţii în artă din Ţările de Jos au dezvăluit o schiţă în ulei a celebrului maestru olandez Rembrandt despre care se credea că este o imitaţie, după ce a stat timp de un secol într-un colţ uitat al unui muzeu, potrivit The Guardian, citat de News.ro.

Schiţa „The Raising of the Cross” din anii 1640 s-a crezut mult timp că ar fi opera unui adept al maestrului din secolul al XVII-lea, cunoscut pentru lucrări precum „The Night Watch” şi „The Anatomy Lesson of Dr Nicolaes Tulp”.

Joi, Muzeul Bredius din Haga, unde schiţa este expusă de când a fost cumpărată în 1921, a dezvăluit, datorită noilor tehnici ştiinţifice, că a fost de fapt pictată de Rembrandt.

„Calitatea detaliilor este atât de bine făcută încât sunt convins că acesta este un Rembrandt”, a spus Johanneke Verhave, care a restaurat schiţa.

Ea a studiat opera de artă împreună cu Jeroen Giltaij, fost curator şef al departmentului picturilor vechi la Muzeul Boijmans Van Beuningen din Rotterdam, care a „redescoperit-o” pentru prima dată în timp ce făcea cercetări pentru o carte despre Rembrandt în urmă cu aproximativ un an.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...