G4Media.ro

Primar din Constanța, condamnat definitiv la un an și opt luni de…

sursa foto: Facebook/ Nicolae Timofte

Primar din Constanța, condamnat definitiv la un an și opt luni de închisoare cu suspendare pentru instigare la fals intelectual/ Dumitru Timofte a fost reales șef al filialei PSD din Nicolae Bălcescu, deși avea condamnare și în primă instanță

Dumitru Timofte, primarul din comuna constănțeană Nicolae Bălcescu, acuzat de fals intelectual și de instigare la fals intelectual, a fost condamnat definitiv, miercuri, la un an și opt luni de închisoare cu suspendare, conform Ziua de Constanța.

În luna august, Dumitru Timofte a fost reales șef al filialei PSD din localitate, deși la acel moment era condamnat și de prima instanță, la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare, în acest dosar de fals intelectual.

„Impune inculpatului obligaţia de a urma un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei” Constanta sau la Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, jud. Constanța“, se arată în decizia Curții de Apel Constanța.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Hotia este in sangele pesedistilor!
    Cu cat este mai hot cu atat este mai sustinut in partid!

  2. Au falsificat alegerile cum fac de obicei.

  3. PSD Constanta este o organizatie infractionala in intregul ei. Toti si fiecare in parte toti sunt cu probleme penale protejati de apartenenta la PSD si complicitatea militiei si procurorilor.

  4. Ca sa fii sef de filiala PSD trebuie sa ai dosar penal. E in fisa postului.