G4Media.ro

Un puternic senator american amenință că va bloca toate vânzările de arme…

Sursa foto: House of Saud (houseofsaud.com)

Un puternic senator american amenință că va bloca toate vânzările de arme către Arabia Saudită, acuzată că face jocul lui Putin: „Ajunge!”

Puternicul șef al Comisiei pentru relații externe a Senatului american a amenințat luni că va bloca orice viitoare vânzări de arme către Arabia Saudită, pe care a acuzat-o că face jocul Kremlinului prin reducerea producției de petrol, potrivit Le Figaro.

„Trebuie să denunț recenta decizie a guvernului Arabiei Saudite de a contribui la susținerea războiului lui Putin (în Ucraina, n.r.) prin intermediul cartelului OPEC”, a declarat senatorul american Bob Menendez într-un comunicat.

Alianța include cei 13 membri ai Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), conduși de Arabia Saudită, și alte zece țări conduse de Moscova. În cadrul unei reuniuni de miercurea trecută, acest grup a decis să își reducă drastic producția de țiței, ceea ce a dus la creșterea prețurilor. SUA au acuzat OPEC că ajută Moscova, care are un interes direct în susținerea prețurilor pentru a-și finanța războiul din Ucraina, prin refuzul de a deschide piața petrolului, în ciuda numeroaselor apeluri din partea Occidentului.

„Ajunge!”

Ca represalii, senatorul democrat Bob Menendez a cerut SUA să înghețe imediat „toate aspectele cooperării noastre cu Arabia Saudită, inclusiv orice vânzare de arme”. „În calitate de șef al Comisiei pentru relații externe a Senatului, nu voi permite nicio cooperare cu Riadul până când regatul nu-și va reevalua poziția privind războiul din Ucraina”, a anunțat el. „Ajunge.”

Reducerea majoră anunțată de OPEC+ este, de asemenea, o palmă diplomatică pentru Joe Biden. Președintele american s-a deplasat în iulie la Jeddah, în Arabia Saudită, pentru o vizită oficială în cadrul căreia s-a întâlnit cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, în ciuda criticilor din partea activiștilor pentru drepturile omului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Aleluia! Regatul tocmai a condamnat la moarte niste membri a unui trib care nu voiau sa se mute de pe amplasamentul viitorului proiect megaloman „Neom” – o cladire lunga de 170 de km cu fatada cortina oglinda.

    • „Principiili neamesteculii in treburilii interne” inseamna pentru orice dictator ca isi poate macelari si tortura cetatenii dupa cum vrea muschii lui – si tanarul MbS face la fel.
      Deci nu e o problema.

  2. America e woke si e pe topogan , dar ce mai conteaza :))))))

    • Exact de-asta cumpara lumea dolari cand omenirea e in criza!

    • Pe topogan e in mintile rusilor, aia care isi iau slanina si ceapa in traista si se duc la razboi in Ucraina…

    • Ești un boschetar

  3. trecerea la masini electrice, panouri solare, eoliene, energie nucleara, si toti dicatatorii astia care se cred niste d-zei pe pamant si se uita la proprii oamnei ca la carne de tun pentru orgoliile lor idioate, vor mai cobora cu picioarele pe pamant

  4. Și? Ce mai așteaptă?