Home » Articole » 9 tineri arestaţi în Bihor pentru trafic de droguri / Printre clienţi se aflau și elevi, iar tranzacţiile se făceau lângă şcoli

9 tineri arestaţi în Bihor pentru trafic de droguri / Printre clienţi se aflau și elevi, iar tranzacţiile se făceau lângă şcoli

9 tineri arestaţi în Bihor pentru trafic de droguri / Printre clienţi se aflau și elevi, iar tranzacţiile se făceau lângă şcoli
sursa foto: DIICOT
Ascultă articolul

Poliţiştii bihoreni ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO), împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, au destructurat o reţea de trafic de droguri, formată din opt bărbaţi şi o femeie, cu vârste între 18 şi 30 de ani, cercetaţi pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc, printre persoanele cărora le-au vândut fiind şi minori, tranzacţiile având loc şi în apropierea şcolilor, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor transmis vineri, ancheta a arătat că, între noiembrie 2025 şi martie 2026, persoanele cercetate ar fi procurat, deţinut şi vândut droguri (canabis, ketamină, substanţe cristaline 2CMC, 3CMC, 4CMC, 4BMC), cu preţuri între 100 şi 400 de lei, inclusiv unor minori, în municipiul Oradea.

Membrii grupului ar fi tranzacţionat substanţele între ei şi le-ar fi distribuit mai departe, inclusiv în apropierea şcolilor, la petreceri sau în apartamente închiriate.

„Cercetările au reliefat că persoanele cercetate s-ar fi cunoscut şi ar fi avut legături între ele, s-ar fi aprovizionat una pe alta cu droguri, ar fi tranzacţionat între ele şi ar fi furnizat substanţele interzise mai departe altor tineri, elevi la şcoală, lângă instituţii de învăţământ, la petreceri sau se întâlneau în apartamente închiriate, una dintre ele dispunând de sume de bani importante, care le-ar fi permis accesarea unor locaţii în regim hotelier”, se arată în comunicat.

Conform anchetatorilor, o femeie de 30 de ani ar fi fost principala sursă de aprovizionare, vânzând cantităţi mari de droguri şi substanţe psihoactive cu sume între 2.000 şi 7.000 de lei per tranzacţie. Aceasta a fost prinsă în flagrant pe 17 martie 2026, după ce ar fi vândut 200 de grame de canabis şi 80 de grame de 3CMC pentru 9.400 de lei.

În urma a 51 de percheziţii domiciliare, efectuate în Oradea şi localităţile Paleu, Sânmartin, Gepiu, Sântandrei şi Aştileu, au fost confiscate aproximativ 10 kg de substanţă 4MMC, 8 kg de canabis, 4,2 kg de haşiş, 5,1 kg de 2CMC, 5.750 de comprimate ecstasy, un kg de amfetamină, 1,1 kg de AB Fubinaca, 385 g de cocaină, 150 g de ciuperci halucinogene, 80 de timbre LSD, vape-uri cu THC, kituri de testare, cântare de precizie, bani şi alte probe.

 

Pe 18 martie 2026, procurorii DIICOT. au dispus reţinerea celor 9 suspecţi, iar Tribunalul Bihor a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole