
Medicul Naum Ciomu a murit. El a secționat din greșeală penisul unui pacient în timpul unei operații din 2004
Medicul Naum Ciomu, care în 2004 a secţionat din greșeală penisul unui bărbat în timpul unei operaţii, a murit, anunţul fiind făcut, luni, de clinica în cadrul căreia acorda consultaţii, potrivit News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Reprezentanţii clinicii în care medicul acorda consultaţii au apreciat că acesta ”a fost un luptător, un spirit tânăr, un medic cu o experienţă şi memorie monumentală, un coleg minunat”.
”A fost o onoare pentru noi să ne fie coleg şi mentor. Condoleanţe familiei şi celor apropiaţi”, au mai transmis reprezentanţii centrului medical.
În 2004, medicul Naum Ciomu a secţionat din greşeală penisul unui bărbat, în timpul unei operaţii. Ulterior, medicul nu a mai putut opera, însă a continuat să acorde consultaţii şi să predea la Universitatea de Medicină din Bucureşti.
Naum Ciomu a terminat Facultatea de Medicină Generală IMF Bucureşti în 1973 şi era doctor în ştiinţe medicale din 1996. (Foto: Pexels.com)
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
33 comentarii