
47 de oameni au fost ucişi și 200 răniți de forţele israeliene în apropierea unui centru de distribuire a ajutoarelor în Fâșia Gaza
Armata israeliană a ucis din nou zeci de oameni care aşteptau lângă un centru de distribuire a ajutoarelor umanitare din Fâşia Gaza, potrivit autorităţilor Hamas, citate marţi de agenţiile internaţionale de presă, informație preluată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Apărarea civilă din Gaza a declarat pentru AFP că cel puţin 47 de oameni au fost ucişi de forţele israeliene şi peste 200 au fost răniţi marţi dimineaţa când mii de palestinieni se adunau pentru a primi ajutoare la Khan Younis.
Purtătorul de cuvânt al apărării civile Mahmoud Bassal a precizat că „drone israeliene au tras în oameni şi peste câteva minute tancurile israeliene au tras mai multe obuze, provocând un mare număr de martiri şi răniţi”.
Martori oculari au relatat pentru dpa că mai mulţi oameni se îndreptau pe jos, iar alţii în vehicule spre un centru de distribuire când armata israeliană i-a bombardat, într-o zonă situată între oraşele Rafah şi Khan Younis.
Informaţiile nu au putut fi verificate independent, iar armata israeliană nu a comentat deocamdată.
Fundaţia Umanitară Gaza (GHF), susţinută de Israel şi Statele Unite ale Americii, şi-a început misiunea în Fâşia Gaza luna trecută, după o blocadă israeliană de aproape trei luni asupra livrărilor de ajutor.
Misiunea sa este concepută ca o alternativă la distribuirea ajutoarelor de către Organizaţia Naţiunilor Unite şi organizaţiile internaţionale de ajutor. Aceste din urmă grupuri au criticat însă GHF.
Israelul şi SUA afirmă că distribuirea ajutoarelor umanitare de către GHF împiedică Hamas să şi le însuşească.
În mai multe rânduri au fost raportate incidente în care oameni au fost ucişi în apropierea centrelor de distribuire.
Israelul a declarat în ocazii anterioare că a deschis focul asupra unor persoane care nu urmau rutele prestabilite. GHF a afirmat la rândul său anterior că decesele au avut loc în afara zonei sale de securitate.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.