Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Afacerilor Externe anunță repatrierea din Israel a 318 cetățeni români, prin intermediul a două curse aeriene operate de Tarom.
“Grupul de cetățeni români a părăsit teritoriul Statului Israel la data de 1 martie 2026 prin punctul de trecere a frontierei Taba, către Republica Arabă Egipt. Cetățenii români au fost însoțiți pe tot parcursul traseului, prin Peninsula Sinai, spre Cairo, de o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României în Egipt și, ulterior, au fost asistați de reprezentanții misiunii diplomatice române în aeroportul internațional Cairo, pentru facilitarea dialogului cu autoritățile egiptene și pentru asigurarea desfășurării fără impedimente a procedurilor de îmbarcare”, potrivit unui comunicat de presă al MAE.
Celula de Criză a MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale României din regiune, menține contactul cu cetățenii români afectați de conflictul din Orientul Mijlociu, precum și cu autoritățile statelor din regiune, în vederea continuării acordării asistenței consulare, cu prioritizarea siguranței acestora și în funcție de evoluția situației de securitate.
MAE reiterează recomandările adresate cetățenilor români în acest context: https://www.mae.ro/node/68212.