Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ziua Unirii Basarabiei cu România este sărbătorită în fiecare an la 27 martie, fiind instituită prin Legea nr.36/2017, potrivit unui documentar Agerpres.
Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă solemnă la Chişinău, a votat la 27 martie/9 aprilie 1918, unirea provinciei româneşti Basarabia cu România. „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România.”, se arăta în Declaraţia de Unire semnată de preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ şi de secretarul Ion Buzdugan.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei Zile a fost iniţiată de deputatul Eugen Tomac, acesta susţinând, în expunerea de motive, că „Ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului român. Atunci, după 106 ani de ocupaţie ţaristă, Basarabia a revenit în graniţele ei fireşti, fiind prima provincie românească care s-a unit cu România. (…) Este obligaţia noastră, a celor care astăzi răspundem în faţa românilor, de a demonstra că preţuim valorile româneşti de veacuri şi pe cei care ni le-au lăsat moştenire”.
Proiectul legislativ a fost adoptat de Senat, la 13 octombrie 2015, şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 14 martie 2017. Potrivit proiectului, Guvernul României şi autorităţile locale şi centrale vor lua măsuri pentru ca în 27 martie să fie arborat drapelul României în conformitate cu Legea 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autorităţile administraţiei centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural ştiinţifice dedicate acestei sărbători. Autorităţile centrale şi locale pot sprijini material şi logistic aceste manifestări.
La 27 martie 2017, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea nr. 36, care stabileşte că 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România este zi de sărbătoare naţională. Într-un comunicat transmis AGERPRES, Administraţia Prezidenţială arată că legea promulgată are o semnificaţie deosebită, aceea de marcare a acestui moment important din istoria României.
Foto: Unirea cu Moldova / Observatorul.md
Mai degraba unirea puturosilor betivi cu oameni gospodari
rusnacii comentati la sputnik, latrina3,rtv
Basarabia e Romania!
care oameni gospodari?
Rusia abia asteapta „Unirea”. Sa aiba motiv real sa creeze cat mai mult conflict pe apartea asta a
europii. Poate descurajeaza investitiile in Mare Neagra, ca occidentul sa aiba de unde sa importe gazul.
Gazprom stie de ce!
Acum de ce nu te mai unesti, romanache?
Asta e din seria sarbatorilor Europei Libere.
Intrebarea justa ar fi cati oameni a omorat Rusia tarista si sovietica in genocidurile facute cadou vecinilor cu atata generozitate ? hai, ca sa nu mori de curiozitate :
3,3 milioane!!!!!!
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_genocides_by_death_toll