G4Media.ro

2 decembrie 2022 va fi zi liberă pentru salariaţii din sectorul public.…

Foto: Pixabay.com

2 decembrie 2022 va fi zi liberă pentru salariaţii din sectorul public. Decizie a guvernului pentru a face punte între 1 decembrie și week-end

Guvernul a stabilit ca vineri, 2 decembrie 2022, să fie zi liberă pentru salariații din instituţiile şi autorităţile publice, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii. Scopul este de a face punte între zilele libere de 30 noiembrie și 1 decembrie și week-end.

Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an, potrivit comunicatului citat.

Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie sau participanţilor în aceste procese.

Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2022. (Foto: Pixabay.com)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

21 comentarii

  1. Traiasca pomana USL-ista, traiasca sinecurile bugetare.

  2. Inca o zi in care cei „de la stat” sunt liberi si trebuie sa munceasca cei din domeniul privat ca sa se poata distra bugetarii…

    • Nu lucrez la stat, dar totuși.. cine vă oprește să vă angajați la stat? Aveți platformele pe care sunt anunțate posturile. Nu aveți studiile necesare? Capacitatea intelectuală?

    • bai MM..ba esti bugetar. Ideea e ca acele zile libere platite la bugetari sunt suportate tot de mediul privat. Ca el produce. Si e o masura discriminatorie. Daca se declara o zi libera platita, atunci sa o faca pentru toti..de la privat si de la stat.

    • Draga ABC. In acest an privatii au avut, ca de obicei si asa cum si-au negociat contractrele, liber de dinainte de Craciun si pana dupa Anul Nou…asa ca hai! te rog ia un Kit Kat!

    • @mucule- sunt in sistemul privat. Cu toate astea și la noi se mai fac punți din acestea, cu recuperare sau concediu. Și personal, la inceputul lui decembrie am fost la muncă. Și pot să-ți spun că am prieteni in mediul privat care au liber din 20 decembrie până la Sf. Ioan. Cum e cu mediul privat?

  3. codul muncii spune ca trebuie sa-ti programezi („previzionezi”) concediul de odihna, nu zilele libere platite. Statul nu ar trebui sa dea punti prin zilele libere platite (adica mocangeli), ci sa-i puna pe angajati sa-si ia concedii de odihna daca au chef de punti.
    Ca in privat zilele libere legale sunt doar alea reglementate prin lege. In rest, ne taiem din concdiul de odihna daca ne trebuie

    • AmoK stimabile…angajeaza-te la stat sa vezi ce avantaje ai, da nu pe un post pilos ca cei care sunt adusi de partide, ci pe un post normal! In plus bugetarii lu peste platesc cu siguranta si impozitul si CAS si asigurarile de sanate…Nu au masini date de patron, nici laoptopuri si nici telefoane, nu merg in Bali sa faca team buiding pe banii firmei, care ii deduce din profitul impozabil..si tot asa… asa ca la fel ca lui ABC.. ia un Kit Kat!

    • Nu mushica, nu faceti team buildinguri pe banii firme, faceti pe banii nostri prin acea gaselnita numita vouchere de vacanta.

    • Mușică, miroși a bugetar care taie frunze la câini. La privat ai normă, la stat , mai ales la ăștia de prin primării, agenții, o cam frecați la rece. Plimbați hârtii de colo colo. De asta se cheamă BIROCRAȚIE. Că în loc să pună sisteme informatice vă angajează pe voi să-mi dați o hârtie să o duc 2 uși mai departe să iau o ștampilă ca să ma duc la ușa 5 să o achit.

  4. @mucule- mai citește odată. Nu sunt angajat la stat. Dar nu te oprește nimeni sa te angajezi la stat daca te duce capul. Sunt publicate de ani de zile toate posturile scoase la concurs și îți spun sigur că marea lor majoritate sunt pe bune. Cum am zis- daca te duce capul participa la 3 concursuri, sigur 2 dintre ele sunt pe bune.

  5. Ați început, ți-ai dracului?!

  6. Mda, zile libere pe banii nostri, pe taxele si impozitele noastre. M–e baaa!

  7. Nu mai pot cu trântorii ăștia împuțiți de atata stat la stat!

  8. @mucule- sunt in sistemul privat. Cu toate astea și la noi se mai fac punți din acestea, cu recuperare sau concediu. Și personal, la inceputul lui decembrie am fost la muncă. Și pot să-ți spun că am prieteni in mediul privat care au liber din 20 decembrie până la Sf. Ioan. Cum e cu mediul privat?

  9. E, vezi, asta era o MARE, dar MARE si URGENTA problemă a Romanikai speciale pe care epoletul plagiator special a rezolvat-o cu mare succes. Bravo! Așa da! :))))
    Se putea, la o adică, declara si Sf.Nicolae zi liberă si se făcea puntea puntilor.

  10. Eu personal pentru o punte de asta fortata in invatamant am venit sambata. Odata am ramas zilnic de la 2-3 in plus si o data am predat online vineri dupa-amiaza. Si stiu caz concret de angajat la Apia care a sta o saptamana pana la ora 5 pentru a recupera o punte. Aaaa, ca primarul pune palma-n cwr si recupereaza o sula, asta e altceva. Noi pt.acea zi ne-am facut ulterior treaba. Au si un stil de a da puntile astea: iti impun si pana la ce data sa recuperezi, de obicei saptamana urmatoare daca nu e vreo vacanta si-ti canta capul stand in scoala pana noaptea. Am colegi pe schimbul 2 care au facut ore pana la 9. De la 8-9 in fiecare zi una in plus sa recupereze puntea. Deci despre ce plata dim banii vostri vorbim? Ce munca in locul nostru daca noi ne-am facut munca pentru care am fost platiti???

  11. Domnul Barbu. Aveți o imagine si o imaginație limitată despre sectorul la care va referiți. Dacă încă sunteți in munca sa dea Domnul sa tăiați frunze la câini la câte frunze am tăiat eu și va doresc sa aveți diminuata ratia de frecat menta pe Terra cu numărul de zile de concediu pe care nu le-am luat in întreaga mea viața… oricât de tânăr sau bătrân sunteți veți pierde cativa ani! In rest, sănătate!