Home » Articole » 174 de soldații portughezi vin în România pentru a întări apărarea

174 de soldații portughezi vin în România pentru a întări apărarea

Ascultă articolul

Ministrul Apărării din Portugalia a anunțat că 174 de militari portughezi vor fi trimiși în România la „sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie”, transmite THE PORTUGAL NEWS, citată de Rador.

„În ceea ce privește călătoria în România [a soldaților portughezi], procesul de pregătire este în prezent în desfășurare, deja sunt militari portughezi în România care lucrează cu militarii români, se ocupă de problemele logistice, iar unitatea [cu 174 de militari] va ajunge în următoarele câteva săptămâni, la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie”, a declarat João Gomes Cravinho.

- articolul continuă mai jos -

Acești militari, a subliniat ministrul, „vor fi staționați în sudul României și, prin urmare, nu se vor afla în imediata apropiere de granița cu Ucraina”, exercitând însă „un rol foarte important în întărirea capacității de descurajare a NATO”.

Întrebat despre opiniile pe care le-a auzit de la deputați la această întâlnire, Gomes Cravinho a spus că a simțit „un mare sprijin, o mare convergență, și de la stânga, și de la dreapta, în ceea ce privește poziția guvernului” în contextul conflictului dintre Ucraina și Rusia.

„Timp de două ore nu am primit nicio critică față de pozițiile luate de guvernul portughez. Este satisfăcător să știm că, într-o țară democratică atât de diversă ca a noastră, știm să fim uniți atunci când sunt în joc probleme esențiale”, a spus el.

Traducerea Rador: Cristina Zaharia / Sursa Foto: Stars and Stipes

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole