Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o atenţionare meteo Cod galben de cantităţi de apă însemnate pentru 10 judeţe din centrul şi nord-vestul ţării, ce va fi în vigoare până miercuri dimineaţa.
Judeţele ce se vor afla sub Cod galben în următoarele ore sunt: Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj (sud-vest), Alba (jumătatea de vest), Mureş (nord şi est), Hunedoara (jumătatea de nord) şi Arad (est şi centru).
Potrivit ANM, în intervalul 31 august, ora 12:00 – 1 septembrie, ora 10:00, în Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei şi local în Crişana vor fi averse şi descărcări electrice. Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 de l/mp şi, izolat, în special la munte 40 – 45 l/mp.
„Pe parcursul zilei de miercuri (1 septembrie) vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice, nordice, centrale şi la munte vor fi averse, pe alocuri însemnate cantitativ”, precizează meteorologii. (Foto: Pexels.com)