Home » Analize » Zelenski, președintele Ucrainei, îi cere lui Putin o întâlnire/ Reacția Kremlinului: Vom lua în considerare, dar nu putem oferi niciun răspuns

Zelenski, președintele Ucrainei, îi cere lui Putin o întâlnire/ Reacția Kremlinului: Vom lua în considerare, dar nu putem oferi niciun răspuns

08 iul. 2019
Zelenski, președintele Ucrainei, îi cere lui Putin o întâlnire/ Reacția Kremlinului: Vom lua în considerare, dar nu putem oferi niciun răspuns
sursa foto: Facebook/ Volodimir Zelenski
Ascultă articolul

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut apel luni la omologul său rus, Vladimir Putin, pentru discuţii de pace la Minsk, o propunere despre care Kremlinul a spus că o va analiza şi că nu poate oferi încă un răspuns, relatează DPA.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

„Trebuie să vorbim? Atunci, să vorbim”, a spus Zelenski într-o înregistrare video adresată lui Putin şi postată pe canalul său de YouTube, în contextul în care preşedintele ucrainean urmează să primească oficiali de top ai UE la Kiev.

Zelenski a sugerat că liderii Uniunii Europene, Marii Britanii, Germaniei, Franţei şi Belarusului ar trebui să participe la discuţiile de pace, despre care a spus că ar putea fi găzduite de Minsk.

Ca răspuns, Kremlinul a spus că va lua în considerare apelul lui Zelenski de a fi organizate discuţii de pace, dar că nu poate oferi un răspuns acum.

„Este o nouă iniţiativă, şi cu siguranţă va fi luată în considerare, dar nu pot oferi niciun răspuns”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, citat de agenţia oficială de presă TASS.

„Trebuie să înţelegem dacă sunt perspective pentru o astfel de întâlnire şi ce tip de format este sugerat”, a mai spus Peskov.

Armata Ucrainei se luptă de cinci ani cu separatiştii sprijiniţi de Rusia în cele mai estice regiuni ale ţării. Zelenski, care a fost învestit preşedinte în urmă cu două luni, a făcut o prioritate din încercarea de a rezolva conflictul.

Aproximativ 13.000 de persoane au fost ucise în conflict, conform estimărilor Naţiunilor Unite. Conflictul a izbucnit la începutul lui 2014 după ce Ucraina l-a înlăturat pe preşedintele pro-rus de atunci, Viktor Ianukovici, şi şi-a îndreptat politica spre Vest.

Rusia a negat orice implicare directă în conflict şi s-a prezentat doar ca intermediar la negocierile de pace. Putin a vorbit anterior în numele rebelilor la diferite discuţii internaţionale de pace.

Zelenski urmează să îi primească la Kiev pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în contextul eforturilor de a întări legăturile Ucrainei cu Vestul. Prima vizită externă a lui Zelenski în calitate de preşedinte a fost luna trecută la Bruxelles, ca semn al solidarităţii cu UE

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și