Home » Articole » Zelenski a sosit la Praga pentru o vizită de două zile

Zelenski a sosit la Praga pentru o vizită de două zile

Zelenski a sosit la Praga pentru o vizită de două zile
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit duminică la Praga, într-o vizită de două zile în Cehia, transmite AFP, remarcând sprijinul necondiţionat acordat Ucrainei de Cehia de la începutul invaziei ruse, transmite Agerpres.

Şeful de stat de la Kiev a fost întâmpinat la aeroport de ministrul ceh de externe Jan Lipavski, care l-a numit, într-un mesaj în reţeaua X, „lider al lumii libere”.

- articolul continuă mai jos -

Preşedintele Ucrainei a mai vizitat Praga în 2023. De data aceasta, el se va întâlni cu omologul său ceh Petr Pavel, fost general în NATO, iar luni – cu premierul Petr Fiala şi alţi oficiali.

Pe agenda discuţiilor sunt subiecte importante privind cooperarea în domeniile apărării şi politicii, a precizat pentru AFP un oficial ucrainean.

Agenţia menţionează că tratativele conduse de la Washington pentru soluţionarea conflictului ruso-ucrainean nu mai avansează.

Cehia, membră a NATO şi a Uniunii Europene, cu 11 milioane de locuitori, a primit de la începutul războiului declanşat de Rusia peste o jumătate de milion de refugiaţi ucraineni. Din 2022, a furnizat Kievului echipamente militare, inclusiv tancuri, alte vehicule blindate, precum şi elicoptere.

Praga coordonează o iniţiativă europeană finanţată în mare parte de NATO pentru livrarea unui milion de obuze către Ucraina.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole