G4Media.ro

Zeci de percheziţii în mai multe judeţe din țară, într-un dosar de…

sursa foto: Alba24

Zeci de percheziţii în mai multe judeţe din țară, într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri guvernamentale / Prejudiciul estimat la aproape 6 milioane de lei

Poliţiştii au efectuat 66 de percheziţii în mai multe judeţe într-un dosar de obţinere de fonduri guvernamentale pentru întreprinderi mici şi mijlocii, prejudiciul estimat ridicându-se la 5,8 milioane de lei, se arată într-un comunicat al IGPR, remis marţi Agerpres.

Din investigaţiile efectuate a reieşit că, în perioada iunie 2019 – decembrie 2021, prin intermediul a peste 30 de societăţi comerciale, 25 de persoane, în baza unor documente care ar fi fost falsificate, ar fi solicitat fonduri garantate de stat, în cadrul unui program cu fonduri guvernamentale, pentru întreprinderi mici şi mijlocii, fiind obţinute finanţări de la mai multe unităţi bancare, cu intenţia vădită de a nu returna împrumutul.

De asemenea, persoanele cercetate nu ar fi iniţiat afaceri, conform proiectelor întocmite în acest sens şi şi-ar fi însuşit, în interes propriu, banii alocaţi.

„La datele de 4 şi 5 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dâmboviţa şi ai inspectoratele de poliţie judeţene Prahova şi Sibiu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au efectuat 66 de percheziţii domiciliare, în judeţele Sibiu (27), Hunedoara (2), Bihor (2), Timiş (1), Botoşani (2), Caras (1), Bihor (9), Braşov (2), Gorj (1) Dolj (1), Mureş (3), Alba (1), Mehedinţi (2), Giurgiu (1), Bacău (1), Argeş (1), Galaţi (1), Ialomiţa (1), Constanţa (1), Olt (1), Iaşi (1) şi în municipiul Bucureşti (3), într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat şi obţinerea ilegală de fonduri”, anunţă IGPR.

Conform sursei citate, cercetările în acest caz sunt continuate pentru administrarea întregului probatoriu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...