Home » Articole » România încurajează instituțiile să acceseze fondurile Programului KEP 2026 al Inițiativei Central Europene. Bugetul disponibil este de 550.000 de euro

România încurajează instituțiile să acceseze fondurile Programului KEP 2026 al Inițiativei Central Europene. Bugetul disponibil este de 550.000 de euro

România încurajează instituțiile să acceseze fondurile Programului KEP 2026 al Inițiativei Central Europene. Bugetul disponibil este de 550.000 de euro
Oana Țoiu Sursa foto Facebook / arhiva personală
Ascultă articolul

Secretariatul Executiv al Inițiativei Central Europene (ICE) a lansat apelul de proiecte pentru anul 2026 în cadrul Programului KEP (Know-how Exchange Programme), destinat transferului de expertiză și bune practici între statele membre ale organizației, potrivit unui anunț transmis de Ministerul Afacerilor Externe.

Programul finanțează proiecte de consolidare a capacității administrative și instituționale, precum și inițiative de asistență tehnică menite să sprijine cooperarea regională și procesul de integrare europeană al statelor candidate la Uniunea Europeană.

- articolul continuă mai jos -

În contextul în care România deține în 2026 președinția prin rotație a ICE, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a încurajat instituțiile românești să participe la apel.

„Încurajez instituțiile din România să utilizeze acest instrument pentru promovarea de proiecte de interes comun pentru țara noastră și partenerii din regiune – țări candidate UE”, a declarat ministrul.

Bugetul total orientativ al apelului este de 550.000 de euro, iar finanțarea acordată de ICE poate ajunge la maximum 40.000 de euro pentru fiecare proiect, fără a depăși 50% din costurile totale eligibile.

Pot depune proiecte atât entități publice, cât și private înregistrate într-un stat membru al ICE. Fiecare propunere trebuie să reunească cel puțin doi parteneri: un furnizor de expertiză dintr-un stat membru UE al ICE și o instituție beneficiară dintr-un stat membru ICE aflat în afara Uniunii Europene.

Fondurile sunt acordate prin Fondul ICE gestionat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, finanțat integral de Guvernul Italiei.

Termenul-limită pentru depunerea proiectelor este 11 septembrie 2026.

România exercită președinția ICE în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2026. Inițiativa Central Europeană este cea mai extinsă platformă de cooperare regională din Europa Centrală și de Sud-Est, reunind 16 state: nouă membre ale Uniunii Europene și șapte state candidate, printre care Republica Moldova, Serbia, Ucraina și Albania.

Organizația are ca obiective principale sprijinirea procesului de extindere a Uniunii Europene și promovarea dezvoltării durabile în regiune. 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole