Home » Articole » Zeci de mii de italieni au mărșăluit pe străzile Romei pentru pace în Ucraina: Nu războiului. Nu trimiterii de arme!

Zeci de mii de italieni au mărșăluit pe străzile Romei pentru pace în Ucraina: Nu războiului. Nu trimiterii de arme!

Zeci de mii de italieni au mărșăluit pe străzile Romei pentru pace în Ucraina: Nu războiului. Nu trimiterii de arme!
Sursa Foto: Facebook/ Giuseppe Conte
Ascultă articolul

Zeci de mii de oameni au mărşăluit sâmbătă la Roma pentru a cere pace în Ucraina şi încetarea trimiterii de arme de către guvernul italian pentru a lupta împotriva invaziei ruseşti, relatează AFP, citată de Agerpres.

”Nu războiului. Nu trimiterii de arme”, scria pe o pancartă mare purtată de manifestanţi – în număr de 30.000, potrivit cifrelor poliţiei citate de presa italiană – care scandau: „Daţi o şansă păcii!”

- articolul continuă mai jos -

Italia, membru fondator al NATO, sprijină Ucraina de la începutul conflictului, la sfârşitul lunii februarie, în special prin furnizarea de arme.

Noul prim-ministru de extremă-dreapta, Giorgia Meloni, a declarat că acest lucru nu se va schimba şi că guvernul intenţionează să trimită mai multe echipamente militare în curând.

Dar unele voci, între care fostul prim-ministru Giuseppe Conte, spun că Italia ar trebui, în schimb, să intensifice negocierile.

”Armele au fost trimise la început pe motiv că ar fi împiedicat o escaladare”, a declarat un protestatar, Roberto Zanotto, pentru AFPTV. ”Nouă luni mai târziu, mi se pare că a avut loc o escaladare. Priviţi faptele: trimiterea de arme nu ajută la oprirea unui război, armele ajută la alimentarea unui război”.

Vineri, miniştrii de externe ai statelor din G7, printre care şi Italia, s-au angajat să sprijine în continuare Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei.

 

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole