Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Zeci de parlamentari americani le-au cerut joi partidelor politice din Taiwan să ajungă la un acord privind creşterea ”semnificativă” a cheltuielilor pentru apărare, estimând că ameninţarea din partea Chinei nu a fost niciodată atât de mare, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Taiwanul cheltuieşte deja miliarde de dolari pentru a-şi moderniza apărarea faţă de China, care consideră insula ca parte integrantă a teritoriului său şi nu exclude recurgerea la forţa militară pentru a prelua controlul asupra sa.
Preşedintele taiwanez Lai Ching-te a propus cheltuieli militare suplimentare de 40 de miliarde de dolari pe o perioadă de opt ani, dar proiectul a fost blocat de zece ori de la începutul lunii decembrie de parlamentul controlat de opoziţie.
Într-o scrisoare datată 12 februarie, 37 de aleşi republicani şi democraţi din cele două camere ale Congresului american subliniază că SUA şi Taiwanul ”trebuie să facă mai mult pentru a împiedica o agresiune din partea RPC (Republica Populară Chineză)”.
Preşedintele chinez ”Xi Jinping concentrează toate elementele puterii naţionale a RPC pentru a controla Taiwanul”, notează semnatarii.
Scrisoarea este adresată liderilor partidelor de opoziţie taiwaneze, Kuomintang (KMT) şi Partidul Poporului Taiwanez (TPP), precum şi preşedintelui parlamentului şi liderului grupului parlamentar al Partidului Democrat Progresist (DPP).
Recunoscând că Statele Unite ”trebuie să abordeze întârzierile importante în livrările de arme către Taiwan”, parlamentarii americani insistă că la rândul său Taiwanul trebuie ”să facă partea” sa de obligaţii.
Semnatarii scrisorii salută ”progresele importante” realizate de Taiwan cu privire la consolidarea apărării, dar atenţioneză că, ”în absenţa unor creşteri semnificative ale cheltuielilor militare ale Taiwanului peste nivelurile reflectate în bugetul special propus de preşedintele Lai, aceste progrese riscă să fie insuficiente”.
Întrebat despre subiectul tratat în scrisoarea congresmenilor americani, purtătorul de cuvânt al KMT, parlamentarul Niu Hsu-ting, a declarat că partidul său ”va răspunde într-o manieră adecvată”.
Într-un interviu acordat marţi agenţiei France Presse, Lai Ching-te s-a declarat ”încrezător” cu privire la adoptarea bugetului său militar de către parlament.