Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
WTA a transmis un comunicat, în urma suspendării Simonei Halep, în care susţine că este extrem de important ca jucătorii să cunoască şi să respecte regulile Programului Antidoping pentru Tenis, relatează News.ro.
„Este extrem de important ca jucătorii să cunoască şi să respecte regulile Programului Antidoping pentru Tenis. Tribunalul Independent a luat o decizie în legătură cu cazul Simona şi, conform TADP, decizia poate fi atacată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. WTA va susţine deciziile luate prin acest proces şi va continua să urmărească îndeaproape acest lucru”, a anunţat WTA.
Simona Halep a fost suspendată patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).
Decizia a fost anunţată marţi de Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA), iar românca poate face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
WTA va recomanda ca sa nu i se ofere wild carduri in turneele organizate sub egida ei. Asta daca va mai fi cazul, evident!