Home » Articole » Washington Post: Ipocriziile Uniunii Europene privind Ucraina / Franța, Germania și Belgia văd paiul din ochiul lui Trump, dar nu observă bârna din propriul lor ochi

Washington Post: Ipocriziile Uniunii Europene privind Ucraina / Franța, Germania și Belgia văd paiul din ochiul lui Trump, dar nu observă bârna din propriul lor ochi

2908
Washington Post: Ipocriziile Uniunii Europene privind Ucraina / Franța, Germania și Belgia văd paiul din ochiul lui Trump, dar nu observă bârna din propriul lor ochi
Foto: WhiteHouse
Ascultă articolul

Dacă ai astfel de prieteni, mai ai nevoie de dușmani? „Există șansa ca Statele Unite să trădeze Ucraina în privința teritoriilor, fără claritate asupra garanțiilor de securitate”, i-a avertizat președintele francez Emmanuel Macron pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și pe cancelarul german Friedrich Merz, într-o conferință telefonică, potrivit Der Spiegel.

- articolul continuă mai jos -

Macron a avertizat asupra „unui mare pericol”, în timp ce administrația Trump își continuă misiunea de a pune capăt războiului și de a negocia concesii între Rusia și Ucraina, scrie The Washington Post, citată de Rador Radio România.

Totuși, liderii europeni ar trebui să se asigure că sunt fără păcat înainte de a arunca primii cu piatra. Cum explică Macron, de exemplu, faptul că Franța este al treilea cel mai mare cumpărător de energie rusă din Europa? Și nu este vorba de perioada de dinainte de 2022 sau de dinainte de 2014, când președintele Vladimir Putin a lansat invaziile ilegale în Ucraina. Ci de situația din august anul curent.

Aceasta este o problemă la nivel european. Liderii își declară „angajamentul ferm și solidaritatea neclintită față de Ucraina”. În teorie. În practică, continentul adesea nu poate ajunge la un acord, cu atât mai puțin să acționeze, pentru a face alegerile și sacrificiile necesare pentru a-și ajuta vecinul.

Atât Merz, cât și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-au implorat vineri pe premierul belgian Bart De Wever să nu blocheze planurile UE de a folosi activele rusești înghețate pentru a finanța efortul de război al Ucrainei anul viitor. De Wever se teme că blocul „minimalizează” îngrijorările sale cu privire la modul în care confiscarea unor active în valoare de aproximativ 140 de miliarde de euro ar afecta negocierile de pace.

Într-un interviu pentru ziarul belgian La Libre Belgique, De Wever a declarat: „Moscova ne-a spus clar că dacă îi sunt confiscate activele, Belgia va simți consecințele pentru eternitate.” El a adăugat: „Cine crede cu adevărat că Rusia va pierde în fața Ucrainei? Este o fabulație, o iluzie totală. Nici măcar nu este de dorit ca ea să piardă, iar instabilitatea să se instaleze într-o țară cu arme nucleare.”

Chiar comparat cu toate lucrurile controversate pe care președintele Donald Trump le-a spus vreodată despre Putin, acesta este un punct de vedere remarcabil de cinic.

Dacă războiul se extinde, Europa este cea care va fi în vizorul Moscovei. Acest lucru face cu atât mai ciudate încercările liderilor europeni de a ține morală în legătură cu acțiunile Americii. UE abia acum se pregătește să adopte o interdicție la nivelul întregului bloc privind gazul rusesc importat – începând din 2027.

În același timp, țări europene au apelat la India pentru aprovizionarea energetică, trecând cu vederea adevărul incomod că petrolul rusesc este rafinat în multe dintre instalațiile indiene. În primele trei trimestre ale anului 2024, importurile din aceste rafinării au crescut cu 20%.

Președintele SUA are prostul obicei de a-i trata pe aliați mai puțin amabil decât pe adversari, dar înțelege, de asemenea, realitatea brutală a modului în care se exercită puterea. Vorbele sunt ieftine, iar europenii sunt bogați. Pot face mai mult.

Sursa: The Washington Post/ Rador Radio România 

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole