
VREMEA Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până vineri după-amiază, fiind emise avertizări cod galben şi cod portocaliu / Averse importante cantitativ în judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ
Meteorologii au emis, joi, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu care anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până vineri după-amiază. Cantităţile de apă care pot cădea în intervale scurte de timp pot ajunge şi la 60 de litri pe metru pătrat. Averse importante cantitativ sunt aşteptate în judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit ANM, de joi de la ora 12.00, până vineri, la ora 03.00, în Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Olteniei şi local în Maramureş vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) şi izolat grindină.
”În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40…50 l/mp. Perioade cu instabilitate atmosferică vor fi izolat şi în restul teritoriului”, a transmis ANM, care a emis cod galben
O avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată a fost emisp pentru nordul şi estul Munteniei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei şi Dobrogea continentală
”Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h) şi grindină de medii şi mari dimensiuni (2-5 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 60 l/mp”, arată meteorologii.
De asemenea, aceştia au emis cod portocaliu pentru intervalul 17 iulie, ora 18.00 – 18 iulie, ora 03.00. Avertizarea vizează averse importante cantitativ, în judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ.
În aceste zone vor fi averse importante cantitativ şi se vor acumula 30…40 l/mp şi izolat peste 60 l/mp.
Ulterior, până vineri, la ora 18.00, este cod galben în nord-estul Transilvaniei şi local în Maramureş şi în nordul Moldovei.
”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…60 km/h) şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp”, a mai transmis ANM.
Potrivit sursei citate, va fi cor portocaliu în judeţele Suceava şi Botoşani, unde vor fi averse importante cantitativ şi se vor acumula 30…35 l/mp şi izolat peste 50 l/mp.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.