Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul polonez, Donald Tusk, a anunțat marți, că votul de încredere în guvernul său, al cărui principiu a fost decis după victoria candidatului naționalist la alegerile prezidențiale, va avea loc pe 11 iunie, transmite AFP.
„Votul de încredere în guvern va avea loc miercuri, 11 iunie”, a declarat Donald Tusk înaintea unei reuniuni a cabinetului său.
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunţat luni că va cere în curând votul de încredere în parlament pentru guvernul său de coaliţie după victoria candidatului naţionalist Karol Nawrocki la alegerile prezidenţiale de duminică.
„Primul test (pentru guvern – n.r.) va fi un vot de încredere pe care-l voi cere în curând camerei inferioare” a parlamentului, a declarat pro-europeanul Donald Tusk într-o alocuţiune televizată.
El a promis să continue guvernarea ţării, exprimându-şi speranţa în acelaşi timp că va putea coopera cu noul preşedinte ales Karol Nawrocki.
Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, care a beneficiat de sprijinul guvernului liberal şi al premierului Donald Tusk.
Știre în curs de actualizare