G4Media.ro

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele două luni, faţă de…

Sursă foto: Unsplash

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele două luni, faţă de perioada similară din 2022, anunță Institutul Naţional de Statistică

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele două luni, faţă de perioada similară din 2022, ca serie brută, cu 9%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 9,5%, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

”Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 9%. Pe elemente de structură, creşteri au avut loc la lucrările de reparaţii capitale (+19,5%) şi la lucrările de construcţii noi (+13,1%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 6,6%. Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (+21%) şi la clădirile nerezidenţiale (+3,6%)”, arată datele INS.

Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 1,3%.

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 9,5%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+19,5%) şi la lucrările de construcţii noi (+12,6%).

Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 6,4%.

Pe obiecte de construcţii, creşteri au avut loc la construcţiile inginereşti (+20,3%) şi la clădirile nerezidenţiale (+4,2%). Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 1,9%.

Februarie 2023 comparativ cu ianuarie 2023

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 34,2%, creştere evidenţiată astfel: lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+56,3%), lucrările de construcţii noi (+30%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+23,2%).

Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri astfel: clădirile nerezidenţiale (+40,4%), lucrările de construcţii inginereşti (+36,2%) şi la clădirile rezidenţiale (+25,6%).

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,1%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+15%), lucrările de construcţii noi (+2,5%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+2,4%).

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale (+12,1%) şi la construcţiile inginereşti (+8,4%).

Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 1,8%.

Februarie 2023 comparativ cu februarie 2022

Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 10,5%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de construcţii noi (+14,2%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+12,9%).

Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 0,9%. Pe obiecte de construcţii, construcţiile ingineresti şi clădirile nerezidenţiale au crescut cu 25,1%, respectiv cu 2,5%.

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale cu 0,3%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 10,8%. Pe elemente de structură s-au evidenţiat creşteri la lucrările de construcţii noi (+13,8%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+13,4%).

Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 1,6%.

Pe obiecte de construcţii, construcţiile inginereşti şi clădirile nerezidenţiale au crescut cu 23,3%, respectiv cu 2,3%.

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale cu 0,5%.

sursa: News.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. In camp, unde naiba mai construiesc?