Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Ucrainei Volodmir Zelenski a transmis un mesaj președintelui Nicușor Dan, de Ziua Națională a României. Zelenski mulțumește conducerii de la Cotroceni pentru „poziția fermă în sprijinul suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei”, anunță Mediafax.
„În numele poporului Ucrainei și al meu personal, vă adresez felicitări cu prilejul Zilei Naționale a României. Apreciem cu sinceritate poziția fermă a Bucureștiului în sprijinul suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei în contextul războiului brutal declanșat de Rusia, precum și sprijinul pentru parcursul strategic al Ucrainei către dobândirea statutului de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene și NATO”.
„Ucrainenii sunt recunoscători partenerilor români pentru asistența practică acordată statului nostru. Sunt convins că aceasta reprezintă o contribuție importantă nu doar la consolidarea capacităților de apărare ale Ucrainei, ci și la securității României și a Europei.
Îmi face deosebită plăcere să menționez caracterul dinamic și reciproc avantajos al relațiilor dintre statele și popoarele noastre prietene, înțelegerea comună a provocărilor de securitate și a amenințărilor hibride la adresa regiunii noastre a Mării Negre și a întregii Europe, precum și dezvoltarea unor noi formate de cooperare multilaterală.
Sunt convins că, odată cu preluarea de către Dumneavoastră a funcției, dialogul nostru va primi un nou impuls, iar relațiile dintre Ucraina și România vor dobândi statutul unui parteneriat strategic. Vă doresc mult succes și bunăstare, iar poporului prieten al României pace și prosperitate”, a transmis Volodimir Zelenski.