G4Media.ro

Vladimir Putin: „Mișcarea NATO către Est este inacceptabilă. SUA stau cu rachetele…

Sursa foto: Kremlin.ru

Vladimir Putin: „Mișcarea NATO către Est este inacceptabilă. SUA stau cu rachetele în pragul casei noastre. Apar sisteme de rachete în România și Polonia / Nu vrem un conflict din cauza Ucrainei”

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi în cadrul conferinței de presă anuale că extinderea NATO către Est este „inacceptabilă” și că Statele Unite „stau cu rachetele în pragul casei noastre (Rusiei – n.red.), relatează agenția rusă de presă RIA Novosti.

Liderul de la Kremlin mai susține că în România și Polonia au fost amplasate sisteme de rachete.

„Nu cursul negocierilor este important, ci rezultatul acestora. Nici un centimetru spre Est – ne-au spus în anii ’90. Și ce s-a întâmplat? S-au extins. Cinci valuri de expansiune NATO. Apar sisteme de rachete în România și Polonia. Am făcut noi ceva? Au venit la noi”, a subliniat Putin.

„Acțiunile noastre vor depinde nu de cursul negocierilor, ci de asigurarea necondiționată a securității Rusiei. Am precizat clar că mișcarea NATO către est este inacceptabilă. Am abordat direct subiectul, conform căruia nu trebuie să mai existe nicio mişcare viitoare a NATO către est, mingea este în terenul lor, trebuie să ne răspundă într-un fel”, a spus președintele rus.

„Statele Unite stau cu rachetele în pragul casei noastre. Cum ar reacționa americanii dacă s-ar trezi cu rachete la granița cu Canada sau Mexic? Și cine a deținut California înainte? Și Texas?”, a mai afirmat Vladimir Putin.

Putin a mai spus că Rusia nu dorește un conflict din cauza Ucrainei și că a primit un răspuns general pozitiv la propunerile de securitate pe care le-a transmis Statelor Unite în această lună și că negocierile vor începe la începutul anului viitor la Geneva.

„Aceasta nu este alegerea noastră, nu dorim acest lucru. Trebuie să ne gândim să ne asigurăm perspectivele de securitate nu doar pentru azi şi pentru săptămâna viitoare, ci pentru viitorul apropiat. Voi sunteţi cei care trebuie să ne oferiţi garanţii imediate, acum. Şi nu să prelungiţi negocierile decenii la rând”, a subliniat Putin, citat de Reuters.

„Pentru moment, observăm o reacţie pozitivă, partenerii noştri americani ne-au spus că sunt pregătiţi să înceapă această discuţie, aceste negocieri, la începutul anului la Geneva. (…) Sper că evoluţia situaţiei va continua pe această cale”, a mai punctat președintele rus.

Rusia respinge acuzațiile Occidentului că ar putea pregăti o invazie a Ucrainei încă de luna viitoare de către zeci de mii de trupe ruse aflate în apropierea graniței.

Acesta spune că are nevoie de angajamente din partea Occidentului – inclusiv o promisiune de a nu desfășura activități militare NATO în Europa de Est – pentru că securitatea sa este amenințată de legăturile tot mai mari ale Ucrainei cu Alianța Occidentală și de posibilitatea ca rachetele NATO să fie dislocate împotriva acesteia pe teritoriul ucrainean.

Sursa foto: Kremlin.ru

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

32 comentarii

  1. Obsesia putinista e bombardeaua. Saracie si circ pentru cioloveci.

    • Sai explice cineva lui Tutin ca nu NATO se extinde catre est, ci estul cere sa adere NATO, ba chiar insistent.
      Vremea tratatelor gen Ialta a trecut, nicio societate democratica (din NATO sau est) nu va mai accepta genul asta de intelegeri pe „zone de influenta” pe deasupra vointei popoarelor.

    • Putin – are dreptate.
      AICI.
      Strict prin această afirmație.

      Căci cum le-ar fi americanilor, să aibă focoase îndreptate spre ei, dinspre Cuba, de pildă.
      Adică, să se fi plâns așadar, americanii cu privire la ruși – „stau cu rachetele în pragul casei noastre” – Cum ar fi..

      Mulți vor motiva: „păi de ce se leagă de Ucraina??” – răspund printr-o întrebare: „dacă tie ți-ar fi luată cu japca o bucată din ograda ta, iar tu ai face DEMERSURI ca s-o recuperezi.. cum ți-ar fi, dacă peste faptul că ți s-a luat, s-ar fi dat și cu furca, la tine – cel ce ți-a luat-o?”

      Dar asta vine de Sus..
      Sunt Planuri asupra Pământului – și NU de la alieni elite masoni billi bezoși guverne corporații..

      Puțini realizează originea, traiectoria si finalitatea (targetul nu mai contează) al acestor lucruri – după cum puțini [sau deloc] au realizat graba jubilării nemților, la discursurile lui Adolf – în care acesta CEREA un Război…

      Galateni 6, 7:
      „Nu vă înșelați: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va și secera.”

    • test
      @g4: întotdeauna imi blocați mesajele pe acest topic..
      de ce

  2. Putin are dreptate , nu au ce cauta rachetele amerlocilor in Romania.

    • Comisarul nu cere nimeni sa ramai in Romania mars la pensie ruseasca de 50 de dolari , nu te infurpta din bogatia amerloca. !!!!!

    • V-au activat rusii! Simion cerea slăbirea serviciilor secrete prin tăierea bugetelor, Postacii țipau ca de ce cumpărăm acuoan, ai apărut și tu acum! Ba dacă eram președintele acestei tari, erai la pușcărie!

    • Nici voi în Ucraina, Moldova și Georgia și totuși sunteți acolo

    • Inutil de raspuns trolilor, dar:
      -“pragul Rusiei” nu e la Deveselu
      -Rusia nu are nevoie de “lebensraum”, are suficient
      -NATO nu este o organizatie ofensiva
      -Rusia trebuie sa-si schimbe doctrina militara invechita care prevede zone de siguranta (influenta). Poate nu au auzit, dar in dreptul international se prevede dreptul statelor de a-si decide singure politica externa.
      – Poate ar trebui sa inceapa pana nu e prea tarziu o apropiere de Vest, poate cu perspective de a se alatura NATO dupa ce intinde copita piticul cracanat, intrucat pe termen mediu si lung nu ii va ocoli nici pe ei tavalugul chinez.

    • Despre ce rakete vorbești? Stii tu sigur ca avem noi asa ceva? Sau numai te bagi în seama.

    • Sigur esti moldovean de peste Prut,sclav rusificat 🖕

    • Tavarișci Komisar pașol na turbinca!

    • Sa se destrame saracia de Rusia

  3. Perfect justificată, mai ales după mișcarea făcută asupra Ucrainei.

  4. Oooooo săracu Putinel! Vai cum stau rachetele la usa lui!
    Este un principiu simplu sa nu crezi in dictatori vorbele nu au acoperire în fapte.

  5. Nea Putin, cât de rapide să fie negocierile? Ca cele pentru tezaurul românesc e ok? Ca cele pentru retragerea Armatei Roșii din Transnistria e ok?

  6. Comisarul Moldovan este singurul dintre voi care a inteles adevarul

    • ,,adevărul” rusnacilor dezvăluit de Yuri Bezmenov . Cumpărat la tona de propaganda moscovită.

  7. nu va fi nici un razboi doar nu o sa te lupti cu cei pe care ii numesti frati . o prosteala .

    • Avand in vedere Ca i. Giorgia a facut c’è a vrut in Crimea tot c’è a vrut acu don Putin sa- si mai puie pofta-ncui Ca no fi El Cristian😡😡😡

  8. Împărate, te așteptăm cu speranță să faci ordine și în această „săracă țară bogată”, părăsită de toți conducătorii ei și, furată pe rupte de toți…”aliații” !…

  9. Puțin și cu umflatul ăla din Nord Coreea sunt 2 demenți, care își amenință cu rackețele lor vecinii, precum 2 preșcolari de la grupa mijlocie, care își arată tractorașele în parcul de joacă.
    Vecini, care nu au nici un gând de a invada pe celoveci sau pe cultivatorii de cânepă.

  10. (se pare că libertatea de exprimare pentru G4 e buna doar in articole nu și în realitate )…

    290 de milioane de europeni din Europa de Est și Centrala trebuie sa suporte la granița lor amenințarea rachetelor nucleare a Rusiei. Dar rușii nu pot suporta rachetele defensive la granița lor !
    E cumva viața a 140 de milioane de ruși mai specială decât viața a 290 de milioane de români, polonezi, slovaci, unguri, cehi, bulgari, estonieni, lituanieni, letoni, ucraineni, georgieni, finlandezi ? S-a introdus cumva o clauza de privilegii pentru ruși in drepturile omului ? Cam asta cere piticul
    Propaganda de prăduitor fara scrupule care urinează pe pacea, integritatea teritorială și siguranța a 290 de milioane de oameni trebuie combătută de NATO prin strategii militare simetrice . Hoții știu doar de frica forței brute.

    • Mexicul și Canada ar putea la fel, să se plângă cu privire la americani. Dar n-o fac, pentru că ar fi utopic. Toată plăcinta aia nucleară e în ograda lor, pentru că acolo se ține și doar acolo, în ogradă, o pot ține – nu în spațiu.

      La fel și rușii.

      S-ar părea că argumentul tău are o fractură de logică, dar te înțeleg.

    • Măi fracturatule, US nu își amenința vecinii, pe când ăia 2 tembeli, Putin și Kim Jung-un o fac mai mereu…
      Despre ce fractura vorbești? Tu ai o falie în creier…

  11. Cum spui, s-ar părea, dar numai în imaginația ta!
    După al doilea război mondial SUA nu a invadat nici Canada nici Mexicul.
    Rusia a amenințat, invadat sau exploatat( sau toate la un loc ) toată Europa de Est . Recent a invadat Ucraina, Georgia și în plus menține soldați pe teritoriul suveran al Republicii Moldova cu care o amenință și
    o șantajează .
    Cei 290 de milioane de europeni din Est au dreptul să se apere și nu au de ce sa ceară voie agresorului și loserului din razboiul rece .

  12. unde se intinde Rusia? Pana unde vrea ea!..

  13. NENEA PUTIN, FIECARE FACE CE VREA LA EL ACASA. UCRAINA INVITA LA EI PE CINE VOR,NU E TREABA RUSIEI.
    DE CE OARE NU V-AU INVITAT PEVOI?CA IN AFARA DE SARACII PLANETEI , NU AVETI RELATII CU NIMENI