Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele organizației USR București, Vlad Voiculescu, face un apel la votanții și simpatizanții USR să nu îi trateze cu superioritate pe cei care au votat altfel, subliniind că mai sunt 13 zile în care pot fi reconstruite punți, „fără ură” și „fără etichete”, cu curaj și cu empatie.
Voiculescu precizează, într-o postare pe Facebook, că România trece printr-un moment crucial, iar istoria ne-a mai dat o șansă.
„Ce este clar ca lumina zilei este că românii își doresc altceva decât ce au avut până acum. Într-o democrație, puterea în stat vine de la oameni. Românii vor decide în următoarele două săptămâni viitorul statului român.
Cum facem ca mai mulți români să aleagă calea cea dreaptă, calea civilizației, calea onestității și a seriozității?
Nu e timp de aroganță, de glume sau de dispreț. Nu e timp de „noi” versus „ei”. Pentru că, dacă suntem sinceri, și „ei” sunt ai noștri. Sunt părinții, frații, vecinii sau colegii noștri. Sunt cei pe care nu am știut să-i ascultăm, să-i convingem, să-i aducem alături.
Unii au votat altfel decât am sperat. Nu pentru că nu le pasă de democrație. Ci poate pentru că n-au mai avut încredere în nimeni.
Pentru că prea des i-am tratat cu superioritate. I-am numit „negaționiști”, „fără dinți”, „pleava”, „fără școală”. Dar votul lor valorează exact cât al nostru. Și poate tocmai disprețul nostru sau lipsa noastră de răbdare i-a făcut să se îndepărteze și mai mult”, afirmă Vlad Voiculescu.
Acesta precizează că nu se poate cere încredere fără să o oferi, nici respect fără a respecta.
„Nu putem spera într-o Românie normală dacă ne comportăm ca într-o bulă care râde de ce nu înțelege.
Drumul democratic nu înseamnă doar să ai dreptate. Înseamnă să ai răbdare. Să înțelegi. Să explici. Să fii acolo. Ca într-o familie.
Începând de astăzi avem 13 zile. 13 zile în care putem reconstrui punți. În care putem asculta și putem vorbi altfel. Fără ură. Fără etichete. Cu curaj și cu empatie.
Pe 18 mai avem o șansă istorică. Să alegem un drum corect. Un drum care nu e perfect, dar e drumul european, drumul libertății, al construcției, al demnității.
Nicușor Dan nu va putea face asta singur. Nici noi, cei care i-am fost alături în ultimele săptămâni, nu vom reuși fără voi. Haideți să ne asumăm fiecare această muncă grea și frumoasă. Munca de a trata politica în mod serios. Munca de a nu încerca să fim „deștepți” între noi ci de a ne face punți între „noi” și „ei”.
Nu doar pentru că “fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” ci și pentru că în fapt nu suntem atât de diferiți și, la final, toți împreună suntem România.
Să nu irosim această șansă!”, încheie Vlad Voiculescu.
Nicusor s-a descurcat cam singur in aceasta campanie si acelasi lucru s-a intamplat pentru castigarea ambelor mandate pt Bucu
…pentru Bucuresti.
Apreciez ca unuii dintre voi ar trebui sa tineti capul precum strutul pana trece turul 2; asa ca sa nu-i faceti mai mult rau !
Sunt multi cei care nu iubesc – pe unii- usr-isti, asa ca permiteti-le sa-i acorde votul lui Nicusor, chiar daca o vor face cu… lamaie .
Taci din gură ochelaristule. Tu și cu secretara ta de stat de doi lei ați exasperat publicul „anti-botniță” cu măsuri restrictive în pandemie. Acum vii cu texte ieftine. Dispari!
Două săptămâni în care să vă prefaceți că aveți empatie față de mahalaua ineptă, față de știrbii asistați social. Sunteți din alt film, Georgică e mai autentic.
Trădători! Cine mai poate avea încredere în voi?
ND=garanția că la butoane rămân PSD și PNL.