Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat vineri, în urma întâlnirii cu șefii Complexului Energetic Oltenia, că va merge în vizite inopinate și în alte locuri pentru a ”vedea cu ochii lui” cum funcționează lucrurile în teren.
Popescu a mai spus că va preda un raport preliminar săptămâna viitoare, în ședința de Guvern și că există riscuri care ”trebuie minimizate”:
Context
Un accident soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altor zece a avut loc marţi, în perimetrul Carierei Jilţ Sud, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, situată pe raza localităţii Mătăsari.
Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în jurul orei 13:30, un bărbat, de 51 de ani, angajat al unei societăţi comerciale, în timp ce conducea o autoutilitară în incinta Carierei Jilţ, în care erau transportaţi angajaţi ai carierei miniere, a pierdut controlul autovehiculului la trecerea peste un pod amenajat peste benzile transportoare, răsturnându-se la o diferenţă de circa 3 metri de sol.
Autopsiile efectuate au relevat faptul că cei trei muncitori au murit din cauza asfixiei. Poliţiştii au stabilit că în interiorul autoutilitarei, pe lângă muncitorii transportaţi, în momentul producerii evenimentului se mai aflau şi două tuburi metalice de acetilenă.
BLA, BLA, BLA ! VORBE GOALE. LARE MANIPU, GANDA PROPA
„Sunt riscuri, există, ele trebuie minimizate” – la ei asta inseamna „demisia” dupa ce se intampla. De onoare.
Vezi cazul ex-directorul-ui de la rar
Din respect pt.dramele acestor familii puteți sa va abțineți de la comentarii măcar o săptămână.Din birourile de la București realitatea e cu totul alta…Mergeți singur în cariera,numai asa realizați ce abis va desparte de acei oameni.
Aveti dreptate. Putin liniste si respecti pentru acesti oameni care au platit cu viata datorita incompetentei celor care lucreaza in aceasta companie de stat.
Nu ai facut nimic pentru acei oameni si la fel o sa faci in viitor pentru ca mai mult nu poti …
Nici la basca nu-l doare pe Virginel ca au muri 3 olteni ….doamne feri , nu am crezut ca in secolul 21 sunt conditii de munca ca in eviul mediu …. cred ca Oltenii sunt o rasa de oameni primitivi sa accepte asemenea conditii de munca ….. se tot scuza ca au copii si din acest motiv accepta sa fie exploatati la maxim de interlopii olteni din copanie … cine pana mea ii obliga sa faca copii ??? viitori infractori ..