Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va folosi din nou propria sa Biblie la inaugurarea ce va avea loc de luni, dar şi Biblia lui Lincoln, un exemplar cunoscut sub acest nume întrucât a fost Biblia folosită de cel de-al 16-lea preşedinte al SUA, Abraham Lincoln, a anunţat vineri echipa de tranziţie, conform EFE.
Liderul republican a folosit aceste două exemplare de asemenea la depunerea jurământului pentru primul său mandat, în 2017.
Cartea sfântă pe care o deţine Trump este un cadou pe care i l-a oferit mama sa în 1955 pentru a sărbători absolvirea şcolii duminicale la Prima Biserică Presbiteriană.
Aceasta este o versiune din 1953 publicată de editura Thomas Nelson & Sons, care îi poartă numele gravat în partea de jos a copertei din faţă, în timp ce coperta interioară este semnată de oficialii bisericii şi are înscris pe ea numele lui Trump, transmite Agerpres.
Cât despre Biblia Lincoln, aceasta a fost folosită pentru prima dată pe 4 martie 1861, într-o perioadă când ţara se afla în pragul războiului civil care a început în acel an şi s-a încheiat în 1865.
Ea se regăseşte în prezent în Biblioteca Congresului şi a fost folosită de numai trei ori de atunci, respectiv de două ori la inaugurarea celor două mandate ale democratului Barack Obama (2009-2017) şi apoi la prima inaugurare a lui Trump.
Vicepreşedintele ales, JD Vance, va jura pe o Biblie a familiei sale, care a aparţinut străbunicii din partea mamei şi pe care a primit-o cadou pe 22 septembrie 2003, ziua în care a plecat de acasă pentru stagiul militar în corpul puşcaşilor marini în Carolina de Sud.
vor putea genera electicitate 5 ani pentru toata coasta de est la cat se va rasuci lincoln in mormant.
Și mustața lui Stalin.