Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vicepremierul Oana Gheorghiu, criticată de PSD încă de la numire, a declarat, sâmbătă, într-un interviu la Digi24, că ea colaborează foarte bine cu toată lumea din Guvern, inclusiv cu oameni din PSD. Oana Gheorghiu a mai declarat că nu a văzut pe nimeni să se certe în Guvern, iar când pornește televizorul i se pare că a ajuns în altă țară, pentru că vede numai scandaluri și inclusiv prietenii o întreabă cât mai ține coaliția.
Oana Gheorghiu a fost întrebată dacă și-a clarificat relația cu PSD și Sorin Grindeanu.
„Eu n-am avut o relație cu domnul Grindeanu și nici cu PSD înainte. Domnul Grindeanu a făcut niște declarații, asta nu face să avem o relație. Eu nu am răspuns acestor lucruri pentru că nu fac politică, nu mă interesează, n-am miză, nu caut electorat și nu am de ce să răspund unor declarații politice care au doar scopul de a-și crește, probabil, popularitatea. Nu m-am întâlnit cu domnul Grindeanu niciodată, ne-am intersectat la un moment dat, ne-am salutat și atât. Nu am avut ocazia să vorbim.
Ce pot să vă spun este că eu colaborez foarte bine cu toată lumea din Guvern și colaborez foarte bine cu oameni din PSD și pot să vă spun că legea asta a guvernanței corporative a fost lucrată de oameni din PSD și am văzut că țin la legea asta și că își doresc să fie implementată. A fost lucrată de domnul Țuțuianu, de domnul Radu Oprea și de domnul Neacșu în mare parte. Și am văzut că își doresc ca această lege să fie implementată”, a declarat Oana Gheorghiu.
Vicepremierul a spus că lucrează bine cu toți oamenii din Guvern:
„Nu m-am dus să mă cert cu nimeni acolo, vreau să construiesc și chiar cred că e nevoie de un pic de maturitate în lumea asta tot mai imatură și politică, în care ne dăm seama că ne facem rău nouă, țării, oamenilor, tot punând pe masă genul ăsta de scandaluri permanente.
Mi se pare că trăiesc în două lumi diferite. În Guvern eu nu am văzut pe nimeni să se certe. Toată lumea lucrează. (…) Când ajung acasă și dau drumul la televizor, mi se pare că am ajuns într-o altă țară. Văd numai scandaluri. Cred că asta nu ne face bine deloc, pentru că oamenii deja sunt apăsați de toate grijile și de creșterile de taxe, și de inflație și de toate cele și aceste scandaluri permanente nu vin decât să crească anxietatea. Nu cred că ajută electoratul nimănui.”
Întrebată dacă este un fals război între PSD și premierul Bolojan, vicepremierul Gheorghiu a declarat: „Ce am văzut în Guvern este că nu se întâmplă niciun război. Ce se întâmplă în coaliție, acolo poate că este diferit. Eu nu particip, nu am informații, nu știu ce se întâmplă. Dar la nivel de Guvern, eu nu plec niciodată seara acasă cu impresia că de mâine nu mai e Guvernul. Mă uimesc și prietenii mei care mă întreabă cât mai ține Guvernul și eu întreb de ce”.
Retin:
„A fost lucrată de domnul Țuțuianu, de domnul Radu Oprea și de domnul Neacșu în mare parte.”
😮
Mă emotionez cand aud cand aud ca fost lucrata de frânele astea!