G4Media.ro

VIDEO Un an de la încoronarea Regelui Charles: diferențe față de aceeași…

FOTO: Captură video BBC

VIDEO Un an de la încoronarea Regelui Charles: diferențe față de aceeași perioadă sub domnia Reginei Elisabeta a II-a

Regele Charles împlinește un an de la încoronare, în luna mai, perioada fiind marcată de un început plin de optimism iar finalul, începând din iarna lui 2024, a fost umbrit de problemele de sănătate, arată BBC într-un istoric video realizat de Howard Timberlake și Sean Coughlan, corespondentul la Casa regală.

„Primul an al regelui Carol al III-lea ca monarh încoronat al Marii Britanii a început cu un optimism însorit – regele întâlnind cu entuziasm mulțimile din întreaga țară și promovând marile sale cauze, cum ar fi protejarea mediului. Dar apoi, la începutul lui 2024, totul s-a redus, odată cu probleme de sănătate și diagnosticul de cancer al lui Charles. După un rollercoaster de 12 luni pentru rege, cum se compară anul său de încoronare cu cel al mamei sale? Întoarcem ceasul înapoi și aruncăm o privire”.

VIDEO INTEGRAL BBC – AICI.

Cele două perioade comparate, primul an de domnie al Regelui Charles și respectiv al Reginei Elisabeta a doua sunt marcate de contraste, notează retrospectiva BBC. În 1953, noua Regină a pornit într-un adevărat turneu prin Comunitatea Europeană, vizitând 13 țări în șase luni. Regele Charles a început prin a vizita Franța, ceea ce a fost considerat un adevărat succes diplomatic, important pentru consolidarea relațiilor mai ales după Brexit. De asemenea, a fost în Kenya, unde „a abordat probleme delicate legate de moștenirea colonialismului”.

Cu ocazia zilei sale de naștere – când a împlinit 75 de ani, Charles a lansat un proiect pentru a direcționa resurse suplimentare către băncile de alimente.

O altă deosebire evidentă, notează BBC, este vârsta celor doi din momentul încoronării. Regina Elisabeta avea 25 de ani iar Charles, 73, fiind cel mai în vârstă monarh care s-a încoronat din istoria regalității britanice.

Și ceremoniile au fost diferite în mare parte. Deși ritualul este aproape neschimbat după 70 de ani, la ceremonia Elisabetei a II-a au participat peste 8.000 de persoane, pe când la Charles, nu mai mult de 2.000.

O altă deosebire este atitudinea cu care este privită monarhia în rândul britanicilor. Deși popularitatea lui Charles este mare, entuziasmul față de monarhie se află mai degrabă în rândul grupelor de vârstă mai înaintată, decât în rândul tinerilor, aceasta fiind o provocare cu care monarhia va trebui să se confrunte în anii următori, mai arată sursa citată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează