Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a inspectat miercuri șantierul lotului II al autostrăzii Sebeș-Turda pentru a vedea stadiul lucrărilor, în contextul în care data vehiculată pentru deschiderea circulației pe acest tronson este 1 decembrie.
Grecii de la Aktor sunt aproape de finalizarea tronsonului, după nenumărate întârzieri, subcontractori neplătiți și amenințări cu rezilierea contractului.
Potrivit discuțiilor de la fața locului, constructorul mai are de lucru aproximativ 10 zile la gardurile de protecție, la rosturile de dilatație și la câteva elemente de delimitare. În urmă cu alte zece zile (cele mai recente date disponibile), stadiul fizic de execuție a lotului era de 91,74%.
Totuși, pe un kilometru, în zona dealului Oiejdea (unde sunt niște alunecări de teren), lucrările vor continua până în luna aprilie a anului viitor, perioadă în care, circulația în zona respectivă se va desfășură în ambele sensuri, dar pe o singură cale.
”Sunt astăzi aici pentru a vedea care este stadiul lucrărilor pe lotul 2 al autostrăzii Sebeș – Turda, în lungime de 24,25 de km.
În funcție de asta urmează să decidem când va putea fi deschisă circulația, ceea ce ar permite deplasarea pe întreaga autostradă Sebeș – Turda (A10).
Deschiderea traficului rutier pe lotul 2 va face utilizabili încă 1,5 km până la nodul Alba Iulia (lot 1) și cca 23 km până nodul Aiud (lot3)” a spus Cristian Pistol.
A10 Sebeș – Turda – Lotul 2 – 24,25 km – Alba Iulia Nord (Pârâul Iovului) – Aiud (Km 17+000 – Km 41+250)
Valoare: 549.33 mil. lei (fară TVA)
Constructor: Aktor
Contract: Semnat în 14 noiembrie 2014
Termen de finalizare (contractual): Octombrie 2016
Deschidere posibilă: Decembrie 2021
Stadiu fizic: 91,74% la data de 31.10.2021.
Excelenta stire . Clujul se leaga de Sibiu pe autostrada .
Clujul nu se leaga de Sibiu!!!
Turda și Gilau, da.
Deci nu suntem pe ultuma sută cum se spunea acum cateva zile!
Clujul si Sibiul au legatura pe autostrada . Excelent.
E autostrada la Cluj?
Clujul nu se leaga de Sibiu!!!
Turda și Gilau, da. De la Gilau mai sunt 17 km pana la Cluj, printr-un trafic infernal – trebuie traversata comuna Floresti. De la Turda mai ai aproape 30 de km pana la Cluj trebuind să străbați trei sate, să urci si mai ales sa cobori dealul Feleacului care se face pe un fir, în coloane nesfârșite…
Sa-i spuna cineva și lui Boc și lui Tise, sa afle și ei ca orașul nu are iesire la autostrada! Acel Boc care se laudă cu faptul ca ‘metropola’ Cluj-Napoca este la nivelul Vienei! Penibil..