Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Șefa Înaltei Curți – Lia Savonea, președintele CSM – Gheorghe Odagiu și judecătorul CSM Alin Vasile Ene au fost marți protagoniștii unei ședințe transmise live de aproape o oră a CSM în care au înfierat-o pe judecătoarea Grațiela Milu pentru o postare pe facebook în care aceasta a prezentat, cu statisticile CSM, faptul că delegarea pe funcții de conducere în instanțe a devenit regula în sistemul de justiție.
Primele acuzații au venit de la președintele CSM, Gheorghe Odagiu, care a acuzat-o pe judecătoarea Grațiela Milu că a publicat doar statistici fără context. El a spus că ar exista multe instanțe, mai cu seamă judecătorii, în care nu există magistrați care să aibă condițiile cerute de lege (vechime) sau care nu vor să se prezinte la concursurile pentru posturile de conducere. Odagiu a dat ca exemple judecătoriile din Hațeg și Lehliu Gară și a întrebat-o pe judecătoarea Milu de ce nu a publicat și contextul legat de situația obiectivă din aceste instanțe.
Judecătoarea Grațiela Milu a replicat spunând că ea a atras atenția asupra unui fenomen care depășește câteva situații punctuale fără soluție și a elaborat despre nocivitatea delegărilor repetate în funcții de conducere.
După mai multe întrebări ale șefului CSM legate de situații punctuale de la Judecătoriile Hațeg și Lehliu Gară, judecătoarea a spus ”Mulțumesc, cred că e suficient acest interogatoriu”.
Ea a explicat că ”sunt cifre rezultate din informații publice afișate pe site-ul CSM. V-am cerut aceste statistici, mi s-a refuzat. După 3 ani, când lucrurile continuă cu o frecvență și mai mare, am făcut aceste calcule”.
Ulterior, alți membri ai CSM i-au cerut soluții judecătoarei Milu și au întrebat-o cum s-ar putea ocupa prin concurs dacă nu participă nimeni. De asemenea, au întrebat-o dacă ea a amânat ca judecător pronunțarea unor sentințe și dacă a fost în vizită prin instanțe.
Judecătorul Alin Vasile Ene, cunoscut pentru criticile publice la adresa președintelui Nicușor Dan și a premierului Ilie Bolojan, a acuzat-pe Grațiela Milu că a scris un text ”tendențios” și că a prezentat ”jumătăți de adevăr, care se numește manipulare”.
Replica Grațielei Milu: ”Vă rog să nu mă acuzați public de manipulare, că nu e cazul. Vă mai spun ceva, poate la urechile dvs nu a ajuns, pentru că sunteți de partea cealaltă a adevărului: mulți colegi mi-au scris că s-au simțit respectați de postarea mea. Am primit un mesaj de la o colegă care mi-a spus că voia să plece din magistratură din cauza atmosferei în care colegii care nu au acces la funcții de conducere se simt excluși, marginalizați. Nu puteți să-mi spuneți mie că la Curți de Apel sau judecătorii din reședințe de județ nu vrea nimeni să ocupe funcții de conducere”.
A venit momentul în care a intrat în scena Lia Savonea, care a acuzat-o direct pe Grațiela Milu că s-a transformat în portavocea nemulțumirilor publice la adresa conducerii sistemului de justiție. Ea i-a cerut judecătoarei să elimine din textul ei o informație legată de conducerea Înaltei Curți și i-a spus public că ”nu aveți nici o legitimitate să o faceți”.
Lia Savonea: ”Dl Ene spune că nu a văzut context (în postarea lui Milu – n.red.). E un context foarte clar, al conjuncturii. Despre asta vorbim de fapt. Doamna judecător s-a făcut vocea acestui ecou al conjuncturii, din păcate. Cum e lumea acum, nemulțumită? Ce poți face ca să ai un discurs de succes? Să amplifici această nemulțumire, să o ții aprinsă, să nu cumva să se stingă, nu cumva să se clarifice. Și da, doamna judecător, poate modificați postarea și scoateți Înalta Curte de acolo. Nu aveți nici o legitimitate să o faceți”.
Replica judecătoarei Milu a venit imediat: ”Cred că suntem la fel de legitimi oricare dintre noi să vorbim de sistemul de justiție”.
A urmat o nouă acuzație de la judecătorul Ene: ”Cred că postarea a pus gaz pe foc și a ars și puțina încredere care mai există în sistem”.
Judecătoarea Grațiela Milu i-a răspuns: ”Acestea sunt datele, cred că e un regres noua dispoziție legală despre conducerea instanțelor. Așa interpretez eu textul și cred că e necesar ca textul să fie mai explicit”.
”Cred că am avut un proces acuzatorial în această ședință”, a mai spus Milu.
”Eu cred că e o problemă sistemică numărul excesiv de mare de delegări în sistem. Datele punctuale sunt publice, dar situația în ansamblu nu. Contextul e acesta, pe care îl trăim cu toții. Nu susțin că e legitim atacul la statutul magistratului. Pe de altă parte, vă asigur că nu sunt într-o competiție de popularitate pentru atenția presei”, a mai spus ea.
A urmat ultima acuzație a președintelui CSM, Gheorghe Odagiu: ”Nu v-am acuzat că ați publicat materialul, dar vă acuz că ați publicat jumătăți de adevăr. Nu v-am acuzat de faptul că ați trecut cifre brute, dar vă acuz că în anumite situații nu aveți nici un răspuns”.
Ultimul cuvânt i-a aparținut judecătoarei Milu: ”Nu sunt de acord cu concluzia dvs.”.
„Odagiu a dat ca exemple judecătoriile din Hațeg și Lehliu Gară și a întrebat-o pe judecătoarea Milu de ce nu a publicat și contextul legat de situația obiectivă din aceste instanțe.”
deci din cauza Hațeg și Lehliu Gară se fac delegarile care scapa infractorii pe banda rulanta?
9600 (conform Danilet) !!! de infractori eliberati de PRESCRIPTIA-CCR-SAVONIERE-PSDNLUDMR
Pusă în dificultate de relevarea unei probleme vulnerabile din interior-aceea a delegărilor pe funcții de conducere și a interimatelor prelungite de la conducerea instanțelor care a devenit regulă- secția pentru judecători a CSM a luat-o în discuție,însă în loc să dispună întocmirea unui raport de analiză și să ia măsurile necesare pentru remedierea ei,au transformat ședința într-una inchizitorială,de punere la punct a colegei lor care a ridicat problema în discuție cu argumente concrete,relevate statistic.De aici concluzia că secția pentru judecători a CSM vrea să pună sub preș problema conducerii profesioniste ,prin concurs a instanțelor și preferă delegările,uneori continue și interimatele prelungite care au devenit regulă,criticabile pentru că prin ponderea lor evocă aranjamente în sistem.Dacă există context obiectiv dispui o analiză și vezi de ce s-a ajuns aici,dar fără analiză punctuală dispusă de unde știi tu că există context obiectiv,numai prin prisma a 2 instanțe,Hațeg și Lehliu Gară?Când regula delegării e generală voi așa argumente fragile și puerile aveți să vă agățați de situația de la Lehliu-Gară și Hațeg,ca și cum ar fi singurele instanțe din țară?Doamna Grațiela Milu i-a înfruntat cu curaj pe toți și le-a atras atenția că problema există,e una gravă ,argumentată concret,pe probe ,iar așa-zisul context obiectiv nu e decât o declarație verbală susținută de poziții subiective,partinice.Ședința are și accente dictatoriale ,demne de ședințele vechi de partid unic,de pildă dna.Savonea spune că dna.Milu ,ca membru CSM nu are legitimitatea să evoce o situație critică de la ICCJ,de parcă instanța supremă ar trebui să scape criticilor CSM,fără aprobarea dnei.Savonea, care să erijează în singura persoană cu legitimitate pe aria ICCJ.Dacă toți judecătorii unei instanțe refuză să participe la concurs,mergi o dată pe delegare ,dar apoi modifici legea și organizezi prin lege concurs cu partiparea din oficiu a tuturor judecătorilor instanței respective și desemnezi pe unul dintre ei conducător,nu ții interimat până la calendele grecești.Acolo unde nu se întrunesc condițiile de vechime pentru toți judecătorii unei instanțe,mergi o dată pe delegare ,dar apoi modifici legea și organizezi concurs/examinare pentru cel/cei cu vechimea cea mai mare și desemnezi conducătorul instanței,nu ții interimat acolo până la calendele grecești.Dar oare aceste situații prezentate drept context obiectiv sunt majoritare așa cum se acreditează sau sunt particulare ,izolate,ca la Lehliu-Gară și Hațeg?Până nu dispui o analiză nu ai de unde să știi,dar se vede că nu acesta a fost scopul ședinței,ci înfierarea unui coleg pentru poziția sa ca membru CSM.
Mda, ce să zic, o cameră plină de mici personaje de-ale lui Kafka.
La fel ca la milițieni, la șefia inspectoratelor, tot gașca de partid hotărăște cine-i capabil… să pupe?
Interesant cum îi înfierează pe absolut toți cei care îi critică.
Eu am lucrat la stat peste 20 de ani. Stiu c sant concursurie de ocupare a posturilor. Absolut toate sant aranjate , atat in administratia locala cat si cea centrala,inclusiv in sistemul judecatoresc , procurori care nu sant magistrati si n u ar trebui sa aiba statut de magistrati, directori de scoki sau spitale, oriunde exista un post scos la concurs, de sef sau de angalat simolu, e aranjat. De aia nu participa nimeni. Cum sa ma inscriu daca stiu ca e aranjat ? Chiar si cand e nevoie si nu este nimeni inscris, nu se insriu din cunostinta faptului ca nu a fost agreeat de cineva de sus, nu are proptelele. Si risca sa fie singur dar sa iasa pe locul2, adica sa nu ia concursul, stie su nu carte, cum se spune
Eu am lucrat la stat peste 20 de ani. Stiu c sant concursurie de ocupare a posturilor. Absolut toate sant aranjate , atat in administratia locala cat si cea centrala,inclusiv in sistemul judecatoresc , procurori care nu sant magistrati si n u ar trebui sa aiba statut de magistrati, directori de scoki sau spitale, oriunde exista un post scos la concurs, de sef sau de angalat simolu, e aranjat. De aia nu participa nimeni. Cum sa ma inscriu daca stiu ca e aranjat ? Chiar si cand e nevoie si nu este nimeni inscris, nu se insriu din cunostinta faptului ca nu a fost agreeat de cineva de sus, nu are proptelele. Si risca sa fie singur dar sa iasa pe locul2, adica sa nu ia concursul, stie su nu carte, cum se spune
In România toti cei care ridică probleme grave din sistem sunt atacati imediat si denigrati. Evident ca toti magistratii care vor ridica probleme argumentate vor fi atacati in mod josnic. Asta se intampla cu avertizorii de mult timp. Noi am atras atentia printr-o adresa catre Administratia Prezidentiala in noaptea de la apartitia reportajului „Justiție capturată” ca de a doua zi judecatorii (mai ales Beșu) vor fi denigrati, ceea ce s-a si întamplat. Acum se confirma de multi ani ceea ce spunem. Faptul ca nu se discuta argumentat ci se ataca denigrator cei care spun adevarul e o confirmare ca cei care fac aceste lucruri sunt vizati tocmai de metode (delegările in acest caz) care blochează pe mult timp posturile de conducere a fi accesibile prin concurs. Faptul ca se deleagă in mod continuu cu anii posturile de conducere in mod repetat va inhiba dorinta unor judecatori sa participe la ocncurs caci semnalul transmis este ca doar „delegatul continuu” este acceptat. Acelasi lucru se intampla si in administratia publica cu detasările folosite ilegal. Am transmis Guvernului punctul nostru de vedere ca detasările trebuiesc eliminare din COdul Administrativ. La Primaria Bacau, la structura Impozite si Taxe, toate numirile (inclusiv cel de director venit prin detasare ilegală de la ANAF) au numiri continue de 3 ani consecutiv. Aduci din afara un functionar prin transfer si apoi cu incalcarea Codului Administrativ il numesti director. Cum explica ANAF ca tine un post neocupat timp de 3 ani?!!! De ce nu reduce acel post daca nu aduce niciun beneficiu pentru ANAF? Cum de alti doi sefi sunt numiti incontinuu fara sa se dea concurs. Tocmai pentru a putea prinde vechime si experienta si a putea face față unui concurs (daca ii duce capul) si in plus semnalul transmis de catre primar e ca aceia sunt favoritii lui si astfel se va inhiba dorinta cuiva de a participa la concurs in viitor. Daca s-ar face si o statistica a numirilor interimare in administratie s-ar ajunge la aceeasi concluzie ca in cazul doamnei Milu. Sunt foarte multe de spus dar oricât am atrage atentia Guvernului din păcate lucrurile ramân doar la nivel de a sesiza aceste lucruri cu exemple clar demonstrate dar nu vedem rezultate ca se opresc la nivel de ANFP aceste lucruri exact cum nu se opresc nici la CSM. SImplu. E nevoie de oameni care au curaj sa faca schimbari.
Lia Savonea , este o NAZISTA !!! Executa un popor întreg pentru favoruri proprii sau ale majorității parlamentare , senatoriale !!! E grav ce se întâmplă în țara asta și nimeni nu ia măsuri …. Sunt toți NAZIȘTI ?!? Toți care o susțin ?!? E foarte grav ….. !
Respect pentru cei care se lupta din interior cu mafia 🙏
Eu in locul lui ND as cere public demisia madamei savonea și aș participa la genul acesta de ședințe.
Magistrații au avut încredere când le-a zis președinetele Dan să denunțe problemele din Justiție.
Magistrații care au avut curaj sunt condamnați fie să părăsească magistratura, fie să învețe să meargă pe acoperiș.
…
Dan nu poate să-i protejeze în nici un fel.
Doar i-a determinat să se expună și să-și distrugă viețile lor și pe ale familiilor lor.
…
Ce face Dan pentru magistrații onești care ajung victimele bunei lor credințe?
@flrazvan – Secția de judecători din CSM este organul care poate cere/propune demiterea șefului ICCJ. Președintele doar emite decretul de revocare din funcție. E complicat cu demiterea savonei.
@Baliza – Io cred că ce-a făcut ND a fost foarte bine. I-a determinat să se expună, așa e, dar în felul ăsta a aflat lumea că există oameni care vor schimbare, din interior. Poate par puțini acum, dar eu zic că vor fi din ce în ce mai mulți. Plus de asta, e puțin cam nefiresc să spui, ND e de vină ca a scormonit mizeria din justiție. Păi era mai bine să rămână acolo, îngropată? Ce-i care au ieșit în față, cred că știau că îi așteaptă lupte grele cu sistemul, și-au asumat asta. Spui, ce face ND pentru magistrații onești, da’ io zic, ce facem noi, cetățenii, pentru magistrații onești! Noi suntem în ce mai mare măsură susținătorii lor.
Fantastic! Grațiela Milu, un singur om împotriva tuturor, un singur om care reușește să-i învingă elegant dar decisiv pe toți ceilalți din CSM.
Savonea a pândit până în minutul 36 sperând că adversarul este mai obosit (a așteptat ”conjuctura”), a atacat mișelește dar a fost pusă și ea la respect precum ceilalți.
Respect pentru curajul judecatorului Milu care a expus cancerul din (in)justitia romaneasca. De astfel de oameni avem nevoie pentru a putea progresa.
Noi ca societate civila asteptam curajul multor alti judecatori onesti care sa se opuna Mafiei din (in)justitia romaneasca.
Dvs. ii cereti demisia si ea nu si-o da. Problema rezolvata.
Alta intrebare?
Această problemă subzistă în special în cazul categoriilor sociale care nu au sindicate. De ce? Ca să nu aibă cine se exprima. Nu înțeleg din ce cauză nu este permis sindicatul și în justiție. A fost interzis și în poliție. Întrebarea este retorică. Răspuns: pentru că orin lege CSM ar trebui să raspundă clar. Pentru că cei care lucrează/ membrii nu ar mai fi dezbinați…și ar fi transparență.
Această problemă subzistă în special în cazul categoriilor sociale care nu au sindicate. De ce? Ca să nu aibă cine se exprima. Nu înțeleg din ce cauză nu este permis sindicatul și în justiție. A fost interzis și în poliție. Întrebarea este retorică. Răspuns: pentru că orin lege CSM ar trebui să raspundă clar. Pentru că cei care lucrează/ membrii nu ar mai fi dezbinați…și ar fi transparență.