G4Media.ro

VIDEO PSD vrea anchetarea autorilor a două clipuri electorale cu un actor…

VIDEO PSD vrea anchetarea autorilor a două clipuri electorale cu un actor care îl interpretează pe Isus și îndeamnă oamenii să meargă la vot cu mesaje anti-PSD

PSD a solicitat marți anchetarea autorilor a două clipuri electorale în care un actor îl interpretează pe Isus și îi îndeamnă pe români să meargă la vot cu mesaje anti-PSD.

Comunicatul PSD: 

  • Partidul Social Democrat își exprimă indignarea față de campania murdară a Opoziției care folosește imaginea Sfântului Mântuitor Iisus Hristos în clipuri electorale, cu scopul de a ataca sau de a compromite PSD. Autorii acestei campanii mizerabile sfidează și batjocoresc credința creștină împărtășită de cea mai mare parte a cetățenilor români.
  • După ce au folosit această imagine în sfintele zile ale Sărbătorii de Paști, când actorul care interpreta rolul Mântuitorului folosea expresii injurioase împotriva PSD, cei din Opoziție care se află în spatele acestei campanii incalificabile au schimbat abordarea și au difuzat recent, în mediul online, un alt videoclip în care actorul care îl interpretează pe Iisus Hristos enunță mesaje de susținere în favoarea PSD, cu scopul evident de a îndrepta oprobriul public împotriva Partidului Social Democrat.
  • PSD solicită autorităților în drept să declanșeze imediat o anchetă pentru a-i identifica pe cei care au folosit numele și sloganul PSD în această campanie murdară. Dincolo de folosirea ilegală a identității PSD, considerăm că această campanie josnică și ticăloasă reprezintă o ofensă gravă împotriva credinței poporului român și se circumscrie infracțiunilor contra libertății religioase, prevăzute în Codul Penal.

Clipurile electorale cu actorul care îl interpretează pe Isus:




Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

42 comentarii

  1. Autorii ar trebui sa clarifice cat mai repede ca baiatul cu barba e Brian din Galilea. „He’s not the messiah, he’s just a very naughty boy!

  2. Excelente clipuri. Daca nu erau natangi astia de la PSD nici macar nu stiam ca exista aceste clipuri. Acum mai ramane sa-l bage madam Florea pe Iisus sub acuzare iar Dragnea sa deas ordin sa fie condamnat.

  3. Codrineeee
    Mitralieraaaaaa

    Brehhhhh

    Este de bine !

  4. Bre, ăsta putea fi orice nebun sau ateu care să facă o glumă proastă sau parodie ( ne-creștinească), cum o fi..
    Da’ de preoții aia care înjură și afurisesc oamenii în biserică, daca nu va votează pe voi, ce zici?!? Aud?!?
    Ce propunere ai pt BOR, să ii raspopească, poate??
    Popii nu trebuie să facă politică în biserică, este cea mai mare blasfemie împotriva Domnului, făcută în casa Lui!

    • Exact, greco-catolicii l-au dat afara pe individul care e trecut pe listele lor la europarlamentare: ori politică ori cler, nu se poate și-și!
      Nu mai e mult și scăpăm de ei, iudemere și pmp au intrat în ultimii 2 ani de existență, am scăpat de PRM, a pierdut ponta mincinosul alegerile, va dispărea și gloata PSD-PCR chiar daca mai greu decât am crezut in 2014.

      #sieuvotez #farapenali

    • In primul rand, dragi tovarasi, numele corect al Mantuitorului se crie Iisus, Isus insemana altceva.
      Sunt curios daca intr-o tara din vest isi permitea cineva sa faca miscarea asta, de frica ca va fii dat in judecata si pus la plata frumoasa…bine poate o plateau filantropii :))

    • @gicu

      Catolicii nu fac politica…lool. Cerceteaza-le istoria si ai sa vezi ca e plina de politica…bine inteles cu structuri specializate in acest sens.
      Iar Papa actual mi se pare intr-o anumita masura un politician de stanga de marca.

    • @Mondialul să știi că este corect atât „Iisus” cât și „Isus”, cercetează o carte de filologie, de fapt varianta originala este „Isus”, cuvântul „Iisus” fiind folosit doar începând cu secolele xvii-xviii ca urmare a influenței panslavismului țarist. Și da, un preot greco-catolic mare iubitor de PSD-PCR a fost răspopit, dumneata ai răspuns cu niste generalități unei probleme punctuale.
      PS: corect este „va fi” nu „va fii”.

  5. PSD vrea monopol pe imaginea lui Iisus.

    Psihopaţii care ruinează România de 30 de ani, PSD&Co. se declară indignaţi – ce glumă!

  6. O noua expresie: ”Sfantul Mantuitor”.In opinia psd Dumnezeu, in ipostaza Fiului, a ajuns ” Sfant”. Lasam deoparte ca Hristos si Mantuitor au aceeasi semnificatie.Omul a pus tot ce a crezut , sa iasa cat mai solemn.

  7. Atentie:
    Sa-i avertizeze careva pe cei trei instrumentisti de culoare de plaja Copacabana, nu m-as mira sa-i vad anchetati la ordinul lui Livache…!

  8. O blasfemie si o palma data credinciosilor ortodocsi care merg duminica la biserica dar nu ar vota niciodata PSD-ul. Asocierea eronata facuta din rautate si prostie intre credinciosi si votantii PSD ar trebui sa inceteze imediat! Bataia de joc la adresa Bisericii , stalpul natiunii romane, ar trebui de asemenea sa inceteze. Cei ce nu cauta pe Dumnezeu si nu intra in Biserica stiu cel mai bine ce se face acolo nu-i asa? Eu nu am auzit niciodata despre politica in Biserica si merg in fiecare duminica la slujba. Inca vreo cateva clipuri din astea si o iesire a doamnei Bogdan de la PLUS si castiga PSD again detasat si va da de pamint cu tot norodul de o sa se aleaga praful.

    Da , stiu, sunt troll rus, platit cu copeici etc

    • Nu neaparat, e posibil sa fiti un habotnic sincer, cu simtul umorului in pana si cu niscaiva nesiguranta in credinta (fragila daca asta e de ajuns sa-i dea o palma), dublata de aroganta de a-si inchipui ca „blasfemie” trebuie sa insemne ceva pentru noi, restul de cetateni ai unui stat laic. Si ce daca e blasfemie, ce propuneti? Plus jenanta declaratie cu stalpul… E bine ca va recunoasteti partea de vina. La asa stalp, asa cocioaba.

      Exista crestini de tip Norvegia, unde Life of Brian a fost interzis prin lege, si crestini de tip Suedia unde bisericile au organizat proiectii pentru etnoriasi cu sloganul: „un film atat de haios ca norvegienii l-au interzis”. Felicitari lui @cuochiipevoi de mai sus care e mai degraba suedez.

    • Videoclipul este neinspirat, dar nu ataca biserica…dacă puneți egal între instituțiile bisericești și credința cred că va aflați în eroare.
      Daca biserica este stâlpul națiunii, atunci se face direct vinovata de ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, ca sa nu mai vorbim de colaborationismul Bisericii Ortodoxe cu PCR împotriva celorlalte culte care au fost interzise.
      Bisericile (toate cultele) trebuie să înceteze să mai facă politică, toți avem de pierdut în urma compromisurilor făcute de cler cu politicienii.
      #sieuvotez #farapenali
      PS: din păcate am fost martor atât al unor îndemnuri de a vota într-un fel sau altul, cât și a unor mulțumiri pentru politicieni locali la sfârșitul liturghiei.

    • Deci e clar, sunt un „habotnic” (adica un tampit), si totusi:
      1) NU votez PNL pt ca sunt niste corupti la fel ca PSD si au niste nulitati in conducere gen Goghiu, nea Orban samdp, sa ne aducem aminte si de episodul USL 2012 care i-a acoperit de glorie.
      2) NU votez USR-PLUS pt ca isi bat joc de religia ortodoxa cu astfel de clipuri sau cu interventii gen Oana Bogdan si au fost impotriva referendumului pt familia traditionala. Sa nu uitam si cine e pe listele lor la europarlamentare etc, vor sa faca din Romania ceea ce romanii nu prea vor, o tin langa cu lgbt de parca aia ar fi prioritatea numberone..
      3) NU votez PSD pt ca e un partid de ciorditori si de nulitati (Natalia Intotero ? haha). Idem ALDE.
      4) NU votez independenti pt ca nu stiu cine sunt.
      5) DA : votez PMP pt ca sunt pentru Romania traditionala dar in acelasi timp impotriva coruptiei (cel putin asa zic). Chiar daca marinerul are o gramada de bube si o amanta in America Centrala , de bine de rau, el a adus-o pe Monica Macovei la Justitie mai demult, impreuna au facut DNA si , in fine, de la el am vazut ceva rezultate practice in inclestarea cu coruptia.

      Partidele noi care vor sa fie fancy adica nea Julien si nea Barna ar trebui sa priceapa un lucru f simplu: ca nu tot ce este de import e comestibil la noi in Romania si ca fortind grumazul norodului cu cacat pierd zeci si sute de mii de voturi.

      Si cu asta basta.

    • ^ Un clasic profil de Grindr plicticos.

    • Domnule Walker nu exista religia ortodoxă, există creștinism de diferite confesiuni, iudaism, islamism, etc.
      Vedeți ca domnul ex-presedinte este împotriva DNA de când a început să îl ia și pe dânsul si pe cei apropiați lui la intrebari, oricum pmp e pe duca, va trebui sa va schimbați opțiunea politică cat de curând.

    • I feel you John.
      Eu daca is fortat sa votez mai degraba aleg un hot decat un tradator de tara/neam care e cinstit.
      Si avea Tiriac o vorba, dupa hot ramane ceva dupa prost nimic.

    • @Mondialul este o poruncă, parca ii zice „să nu furi”?
      Mă rog, poate pentru voi conservatorii, nu se aplica.

    • @Ionut plimbaretul, esti cu adevarat un crestin ortodox, unu plin de compasiune si de cinste, unul care iubeste ca isus, si accepta .. mai putin tradatorii de tara cinstiti , minoritatile sexuale, si altii care nu iti convin si care pot sa arda in iad, asa crestineste, pentru ca tu esti praticant care merge in fiecare zi la biserca

      pacat ca nu va invata prea multe, si crezi ca simpla ta prezenta acolo e suficienta
      pacat ca nu intelegi nimic
      pacat ca nu inveti nimic

      „mentalitate de inchizitie”

    • Raspuns la mizeriile pe care le-ai scris despre USR-PLUS:

      – „USR-PLUS pt ca isi bat joc de religia ortodoxa cu astfel de clipuri” – USR-PLUS nu a facut acest clip. USR-PLUS nu isi bate joc de religia ortodoxa si de nici o alta religie. Nu exista niciun proiect USR-PLUS si nicio declaratie comuna din care sa reiasa ca-si bate joc de religia ortodoxa sau de alta religie.

      – „interventii gen Oana Bogdan” – extremism ideologic, chestii scoase din context, mizerii. Era o parere personala, intr-o discutie pe fb., nu o viziune USR-PLUS. Nu exista niciun proiect intern USR-PLUS care sa contina asa ceva. Oana Bogdan este o persoana extrem de inteligenta si foarte bine pregatita profesional, iar unii nu suporta acest lucru, incercand sa rastalmaceasca orice cuvant, orice shoapta, orice rasuflare.

      – „au fost impotriva referendumului pt familia traditionala” – Referendumul a fost inutil. Iti recomand sa citesti decizia CCR unde spune clar ca nu era nevoie de referendum deoarece ceea ce este scris in constitutie reprezinta exact acelasi lucru (https://ccr.ro/files/products/Decizie_539_+op.pdf). Daca te referi strict la familia traditionala, adica daca a fost sau nu USR-PLUS impotriva familiei traditionale te anuntz ca nu. USR-PLUS nu au niciun proiect care sa distruga sau elimine familia traditionala. Familia traditionala a existat, exista si va exista in Romania si pe viitor, iar USR-PLUS nu va afecta bunul mers al familiei traditionale.

      – „Sa nu uitam si cine e pe listele lor la europarlamentare etc” – Da, sa nu uitam, sa nu uitam ca e cea mai buna lista data vreodata de Romania la europarlamentare. Sunt numai elite, oameni cu inalta calificare, olimpici (stiti voi, olipicii aia cu care va mandriti pe facebook, iar cand se implica ii balacariti). Iti recomand sa citesti CV-urile acestor oameni.

      „vor sa faca din Romania ceea ce romanii nu prea vor” – pai sa vedem ce vor romanii, sa nu vorbim noi in numele lor. Daca romanii vor tot o Romanie a coruptiei, a minciunii, a urii, a tupeului atunci sa NU voteze USR-PLUS. USR-PLUS doreste o Romanie europeana, cinsitita, corecta si puternica.

      „o tin langa cu lgbt de parca aia ar fi prioritatea” – Aceasta opinie tine de extremism sexual . USR-PLUS nu o tine langa cu LGBT. Acest curent este initiat si mentinut de CPF si de diversi extremisti sexuali. Poate cel mai evident lucru cu care USR-PLUS o tine „langa” este lupta impotriva coruptiei, a hotiei, a tupeului de borfash, a minciunii, etc.

    • @John E. Walker – De unde pana unde e BOR stalpul natiunii? Hai sa fim corecti domnule crestin credincios si sa recunoastem ca progresul unei societati nu este adus de popi si credinciosi („crede si nu cerceta”) ci de oamenii de stiinta, domnule crestin, de oamenii de stiinta! Credinta este un lucru strict individual, personal, este relatia ta ca individ cu divinitatea si nu are ce sa caute in „caruta cu politica” (ca sa parafrazez pe cineva). Sa fiti sanatos si sa va ajute Dumnezeu daca tot sunteti atat de credincios dar asta nu va da dreptul sa confiscati o tara intreaga doar pentru credinciosi. Mai suntem si atei pe aici si tot romani suntem si aportul nostru pentru viitor e chiar mai mare, daca stam sa socotim.

    • De când biserica, indiferent de confesiune, este stâlpul națiunii?? O mare prostie … Biserica este doar un lăcaș unde se adună niște persoane practicante ale unei confesiuni religioase. In vest, biserica este pusă la dispoziție și pentru organizarea de concerte sau chiar discoteci …din lipsă de enoriași. In Olanda, Belgia, Germania, Austria, Elveția, Suedia, etc . biserica este stâlp al acestora ? Te umflă râsul…

    • Scurt raspuns lung persoanei autointitulate „Iisus”, probabil membra USR-PLUS:

      1) „tonul face muzica”. daca vreti voturi invatati sa vorbiti
      2) daca tot zici ca nu va bateti joc de religia ortodoxa de ce iti dai pseudonimul „Iisus” ?
      3) imi cer scuze daca am afirmat ca USR-PLUS e autorul video-clipului. poate am inteles gresit din articol unde scria ca „opozitia” , deci m-am gindit ca voi fiind opozitia a mai importanta tot voi ati avut ideea nastrusnica cu actorul. Daca au fost altii atunci rusine lor . In orice caz nu vad nici un fel de regret la matale, vad doar furie. Ar trebui sa va deziceti public de un astfel de videoclip, f. simplu. dar nu va deziceti.
      4) Oana Bogdan: parerile ei de pe Facebook sunt pareri exprimate public, ca persoana cu influenta in partid dumneaei ar trebui sa se gandeasca bine inainte de a afirma ceva. Ca la sah: mai inti gandesti si abia apoi muti piesa.
      5) ce il recomanda pe nea Coman in afara de faptul ca e homosexual? Ce pregatire profesionala are ? la ce a fost olimpic? De ce e pe lista voastra ? Ah, stiu, sunt un .. cum ai spus „extremist sexual”…, gosh o sa-i spun nevesti-mii deseara
      6) Nu o mai dati la intors : v-ati pozitionat clar impotriva referendumului si nu datorita deciziei CCR. chestia cu „e inutil” o spuneti ca sa va justificati acum, dar lumea nu va crede. „intre soti” si „intre o femeie si un barbat” sunt doua chestii diferite.
      7) cu atitudinea asta de nervi si harta („mizeriile..”) nu veti aduna prea multi alegatori, maxim cei 10% de pe Facebook. Faceti o mare confuzie intre poporul Facebook si oamenii obisnuiti, natiunea romana cati or mai fi ramas in tara…
      8) E pacat ca duceti un razboi mare cu coruptia, cancerul Romaniei , dar pierdeti mult din cauza unor manevre fancy inutile. Sunt multi oameni conservatori care ar vota impotriva coruptiei dar voi apareti in mod periodic cu niste mesaje aiurea cu care indepartati acesti oameni.
      Practic aruncati cu apa murdara contra vintului ca sa ma exprim plastic.

      E pacat de USR, eu chiar aveam de gind sa devin membru la inceput dar ulterior m-am razgandit.

    • „stâlpul națiunii române”!?
      Oare în ce grotă trăiți?
      Preoți care nu îndeamnă „politic” la slujba…?
      Sigur nu sunteți din filmul ăsta!

  9. Mai ramane sa-l cheme psd pe Isus la Sectia Speciala.

  10. Ce demers cretin din partea PSD. Stau si ma gandesc ca singurul motiv rational pentru care face asta PSD e urmatorul: are atatia alegatori habotnici sau cu IQ<90 incat chiar le este frica ca acestia sa nu creada ca Isus le cere sa nu voteze cu PSD.
    Altfel, nu vad. Ca cine pune botul ca PSD apara valorile crestine prin acest demers este un mare BOU

    • @am ok
      Cel mai corect s8 realist comentariu de pana acum

    • Cred ca ideea cu Hristos pe post de agent electoral a fost tampita din start.
      Nu cei ce profita de ea acum sunt prostii.

      Hai sa recapitulam:

      1) la inceput USR i-a dat un branci lui Nicusor Dan pt ca el nu dorea ca USR sa devina un partid de stanga progresist, adica ceea ce este acum.
      2) Includerea lui nea Coman pe lista USR la europarlamentare ca sa ne demonstreze .. „ceva” . Are nea Coman in afara de orientarea sexuala si alte capacitati care il recomanda pt un post la Bruxelles?? De ce e pe lista aia?
      3) USR si PLUS au fost impotriva redefinirii familiei in Constitutie si au boicotat referendumul.
      4) Coana Oana ne propune sa traim in grup si sa renuntam la averi.
      5) tot ei Fac misto prin videoclipuri neinspirate de ceva care pentru unii este sacru, deci isi bat joc.

      No thanks .
      4)

  11. Dupa cum observa orice cetatean care a citit macar o carte toate comentariile sunt „pline de ura” ca sa citez un politician celebru inca in viata. Andrei stie f bine ca eu nu inteleg nimic si ca stau in biserica ca vita in grajd.

    Cum altfel ar putea fi cineva care merge sa se inchine lui Dumnezeu , nu ?

    Dar , dragi prieteni si compatrioti, toate rautatile astea (prezente si in comentarii la alte articole) practic tradeaza un singur lucru: ca nici nivelul intelectual al criticilor PSD-ului nu e inca optim.

    Vreau sa vad citi vin la vot in 26. Parca vad ca ..

    • Domnule Walker, va rog să îmi explicați cum se împacă România tradițională și lupta împotriva corupției cu PMP care este condus de unul căsătorit cu amanta coruptă.

    • @John E. Walker
      Ai vreun mesaj de dragoste mai potrivit pentru PSD?

  12. Mesajul ala anti-PSD sa il dai lu’ ma-ta.

    • Stai tataie să-ți explic!
      Mesajul ăla nu este nici pentru cresterea libidoului nici anti-PSD este doar simbolic.
      Este mesajul celor care muncesc și pleacă din țară sau își pun problema să o facă pentru cei asistați care votează PSD și nu vor mai avea din ce să fie plătiți.
      Adică este ceea ce vă mai rămâne de făcut când o să rămâneți singuri.

  13. Urmează răstignirea actorului pe scenă și condamnarea celor ce au postat la 1000 de mătănii și post.
    Astfel vom rezolva odată pentru totdeauna păcatul comis cu MU13PSD.
    Să speram ca dupa 26 mai nu vom mai pacatui!
    Votați!

  14. Clipul asta se distribuie pe whatsapp in grupurile cu specific bisericesc. Utilizarea imaginii lui Isus pentru acest mesaj este clar ofensatoare pentru oamenii din aceste grupuri. Psd -ul apare ca o victima a celorlalte partide care „iau in desert numele domnului”. Putem spune ca PSD-ul a dat-o cu manta?

    • Clipul este neinspirat, nu face decat sa dea apa la moara lui „vrednic este”.
      Ar fi de-a dreptul amuzant sa se afle ca a fost comandat de un membru PSD-PCR!

    • Fiind ofensatoare și-o trimit sub deviza: ”fă-te frate cu dracu”!
      Ce perversiune popească!

  15. Dar cu videoclipul ala pesedist in care le spune oligofrenilor ca PNL vrea sa le ia pensia, medicamentele, sanatatea, aragazul si perna de sub cur, cum ramane, mai idiotilor?

  16. După atâtea comentarii, PSD et Co vor crede că videoclipul este al lor, că ei au fost cu „ideea”. Nu de alta, dar ei se pricep la „privitul în oglindă”…
    Până una-alta, #mu..PSD, ca să nu uite pentru cine mergem la vot!