Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul Reșiței, liberalul Nelu Popa, care este și prim-vicepreședintele PNL Caraș-Severin, a avut o reacție dură la adresa președintelui Klaus Iohannis. Întrebat într-un interviu pentru ziarul local Expres de Banat cum comentează prestația președintelui, Nelu Popa și-a a răspuns că ”e una dintre cele mai mari dezamăgiri pe care le-am trăit în ultimii ani. Dezastru”.
Ulterior, primarul liberal a e elaborat, spunând că ”România ere nevoie de lideri – tractor, locomotivă, care să creeze speranță la nivel național, să ne dea o direcție. România merge bine, cifrele sunt incontestabile. Dar țara s-a dezvoltat împinsă de la spat de NATO, de UE, de regulile lor”.
Moderatorul l-a întrebat despre glumele legate de ”primul turist al țării” și ”primul schior al României”.
Vezi declarația în video de mai jos la minutul 1.04:05:
Nelu Popa este primarul Reșiței din 2016, iar în acest an a anunțat că vrea să candideze pentru al treilea mandat.
„O să candidez anul viitor, iar cel mai important motiv pentru care candidez este legat de noul spital județean. Suntem cu proiectul noului spital județean finalizat, avem autorizația de construcție eliberată. Pe Ministerul Fondurilor Europene există axe de finanțare, suntem prinși acolo, vrem să aplicăm. Undeva în septembrie sau octombrie se deschide posibilitatea de a depune cereri de finanțare. Vrem să depunem, și dacă ne ajută Dumnezeu, și suntem aprobați, anul viitor, în primăvară, noi lansăm licitația de execuție a noului spital. Ca să mă asigur că acest lucru se face, am luat în considerare să mai fac un mandat. Alt motiv nu am!”, a declarat Ioan Popa în 29 august 2023.
Acuma, no, pe acolo prin Resita circula bacnotele la negru bine de tot. Nu poti sa ai acces la nici un serviciu public fara sa scoti banu. Nicio schimbare in ultimii 10 ani. Un ardelean resitean.
Probabil o sa candideze din partea PSD curând.
asta a gasit scuza pt a schimba barca …pana acum a fost un orb 🤣