Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Nicușor Dan a fost vizibil încurcat miercuri într-o conferință de presă la Ankara când reporterul Bloomberg l-a întrebat, în limba română, despre extinderea conductelor militare NATO de aprovizionare cu carburanți, una dintre marile mize ale României și statelor estice la Summitul NATO de astăzi din Turcia.
Președintele Dan a părut să nu înțeleagă întrebarea, a întrebat la rândul său în jur dacă ”Pentru aprovizionare sau pentru ce”, a ezitat câteva momente și a dat un răspuns care nu avea legătură cu întrebarea formulată.
Iată mai jos dialogul:
Reporter Bloomberg: Președintele Poloniei a spus acum câteva minute că va împinge ca pe agenda summitului să fie și extinderea sistemului de conducte NATO, fuel pipelines. România este un beneficiar important, dar înțeleg va nevoie și de o contribuție a statelor membre. E pregătită România să își asume un angajament?
Nicușor Dan: Pentru aprovizionare sau pentru ce? Da, din câte știu eu, infrastructura noastră e printre cele mai bune din regiune.
Agenția Bloomberg relatase în cursul dimineții că țările NATO sunt aproape de un acord vizând extinderea spre Europa de Est şi Turcia a unei reţele de conducte de combustibil care datează din epoca Războiului Rece, în ideea de a se asigura că aceste ţări pot fi aprovizionate cu combustibil în situaţii de criză. Proiectul e crucial pentru apărarea României, Poloniei, țărilor baltice și a fost promovat puternic de Grecia.
Inițial, țările care nu erau beneficiare, precum Franța, Spania, Italia și Canada, și-au exprimat rezervele cu privire la costul, durata implementării și supervizarea unui proiect cu un orizont de 25 de ani. Apoi, Turcia a încercat să amâne aprobarea unei propuneri în acest sens deoarece se temea că va consolida rutele grecești de aprovizionare și interconectarea cu Bulgaria și România. Ankara a insistat asupra necesității revizuirii întregului proiect, ceea ce a provocat o puternică nemulțumire Poloniei, care, la rândul ei, a amenințat că va blocat aprobarea declarației comune a NATO.
Sistemul de conducte de combustibil al NATO (NATO Pipeline System – NPS) este o reţea de conducte subterane de combustibil care datează din perioada Războiului Rece şi care poate fi utilizată în cazul unui conflict militar. State precum Polonia şi România susţin de mult timp că ar trebui să aibă acces la sistemul de conducte NATO care aprovizionează forţele occidentale în caz de război şi care în prezent se opreşte în Germania, potrivit Bloomberg.
Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, citate de Bloomberg, se aşteaptă ca decizia de prelungire spre Est a acestor conducte să fie anunţată miercuri la summitul NATO de la Ankara, după ce s-a ajuns la un consens după mai mulţi ani de deliberări. Conductele conectează baze militare, ajutând la livrarea de combustibil în situaţii de criză.
asta stie pentru ce s-a dus acolo si ce s-a discutat?ca pare in alt film.
JALNIC…Nicusor a rasfoit macar in avion dosarele cu problemele de pe agenda reuniunii de la Ankara sau a rezolvat probleme de matematica?
Va dati seama ca anterior li s-au trimis participantilor la meeting subiectele de pe ordinea de zi. Problema conductelor se discuta de ceva timp in NATO, dar pe Pacaliciul nostru il doare in coaja de la banana si s-a dus acolo ca surda la hora, sa doarma in scaun si sa faca turism.