Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri înainte de Summitul NATO din Turcia că nu vede ”un risc” de retragere a trupelor americane din România. El a mai spus că e foarte important pentru România că în proiectul de declarație NATO se menționează Articolul 5 și legătura transatlantică.
Întrebat dacă România e pregătită pentru efortul necesar pentru extinderea conductelor militare de aprovizionare NATO, Nicușor Dan a părut să nu cunoască tema, deși aceasta este o miză majoră pentru România.
- articolul continuă mai jos -
”Pentru aprovizionare sau pentru ce? Da, din câte știu eu, infrastructura noastră e printre cele mai bune din regiune”, a fost răspunsul vag al președintelui Dan la întrebarea adresată de reporterul Bloomberg.
Principalele declarații ale președintelui Dan:
- E foarte important pentru România că în proiectul de declarație NATO se menționează Articolul 5 și legătura transatlantică
- E un bilanț față de anul trecut, dacă cheltuielile militare au crescut, și răspunsul e da
- Sunt lansate mai multe proiecte care să dinamizeze producția de echipamente
- E important că în proiectul de declarație se menționează amenințarea rusă, deci implicit flancul Estic
- Noi o să cerem menționarea în declarație a Mării Negre
- Parte din producția de echipamente se va face în România. Un alt proiect e Banca pentru apărare, unde noi suntem fondatori. Va avea un sediu principal în Canada și sedii secundare în România și țările baltice
- Am avut o discuție ieri cu o echipă de senatori americani, am discutat de NATO și de relația bilaterală, unde ne interesează continuarea prezenței militare SUA în România. Am vorbit de extinderea Bazei Kogălniceanu și de prezența companiilor americane în România
- Ați discutat despre prezența militară a SUA în România, ne așteptăm la o revizuire? Summitul de la Haga de anul trecut a fost o încercare de reechilibrare a contribuțiilor de securitate între SUA și aliații săi. Suntem pe traseul bun pentru echilibrare. Parte din contribuția care se cuatifică în bani e și prezența trupelor americane în Europa și bineînțeles că asta va fi o discuție pe termen scurt, mediu și lung. Prin faptul că se vorbește expres de amenințarea rusă, eu nu văd un risc de retragere a trupelor americane de pe flancul estic
- A fost la dineul de aseară o atmosferă de ruptură transatlantică? Nu, e o diferență între politică și oameni, oamenii socializează, râd. Aseară a fost o atmosferă destinsă
- Am văzut o discuție între partenera dvs. Mirabela și președintele Trump, ce au discutat? A fost o discuție de politețe la fotografia de grup
- E suficientul sistemul de securitate al Gărzii de Coastă? E gata raportul despre drona maritimă din Constanța? E un proces în care pe zi ce trece suntem mai buni. E suficient? Asta e o întrebare amplă. Există un raport preliminar privind drona maritimă. Întrebările către Ucraina au fost sintetizate și există un dialog cu Kievul în care am transmis întrebările. Când vom primi răspunsul, vom avea și răspunsul concret
- Sunt și companii românești aici la NATO, România le facilitează și contacte? Și aici suntem într-un proces. În general, care este relația între mediul privat și statul român, vorbind aici de reprezentanțele noastre externe? Trebuie să colaborăm, e un proces în care progresăm
- Trump e încă supărat pe aliații care nu au ajutat în Iran, cum vom fructifica sprijinul nostru? Progresând pe discuțiile bilaterale, dar nu pot să anticipez calendar. La nivel de dialog și exprimare reciprocă de intenții există progres. Punctele principale sunt menținerea prezenței militare în România și extinderea prezenței economice
- Președintele Poloniei a spus acum câteva minute că va milita ca pe agenda summitului să fie și extinderea sistemului de conducte NATO, fuel pipelines. România va fi un beneficiar important. E pregătită România să își asume un angajament? Pentru aprovizionare sau pentru ce? Da, din câte știu eu, infrastructura noastră e printre cele mai bune din regiune