Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În contextul declarațiilor liderilor de la Budapesta care încurajau candidatura la președinția României a extremistului George Simion, opoziția ungară lansează o acțiune de sprijin a maghiarilor din România. Péter Magyar, principalul opozant al premierului Viktor Orbán lansează o campanie de defilare, de la Budapesta la Oradea, pentru a demonstra simbolic unitatea maghiarilor, indiferent de locul în care aceștia s-ar afla.
Periplul începe miercuri, de la ora 11.00, de pe partea Buda a Podului cu Lanțuri, la borna „0” din Piața Clark Adam.
Miercuri la ora 11.00 îi așteptăm pe toți cei care doresc să ni se alăture la startul de pe partea Buda a Podului cu Lanțuri, la borna „0” din Piața Clark Ádám
„Mâine voi putea să vă împărtășesc programul zilnic detaliat și planul traseului. Vă așteptăm pe toți, chiar dacă doar pentru câțiva metri, minute, ore, un cuvânt sau câteva propoziții, sau chiar până la Oradea. Veniți cu noi, să ne mișcăm împreună! Pentru că pacea și coeziunea națională nu se nasc stând jos. Ci mergând împreună, acționând împreună. Aceasta este pacea noastră. Aceasta este misiunea noastră. Și aceasta este patria noastră comună, pentru că există un singur fel de maghiari, oriunde ar trăi ei în lume. Împreună, cărămidă cu cărămidă, vom construi o Ungarie pașnică și coerentă și vom arăta cea mai bună față a patriei noastre iubite. Un milion de pași pentru pace și unitate națională. Să mergem la Oradea! Un steag, o țară. ❤️🤍💚”,a transmis Péter Magyar.
Din lac în puț cu ăștia.
Mesaj prea alambicat. Dar dacă este ascultat, înseamnă sprijinul lui ND, prin faptul că în prezent este cel mai puternic opozant al trădătorului Orban.