Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan (PSD), a cumpărat domeniul de peste un hectar în care stă cu mama sa, Lucia Gherarde, și cu soția Mihaela (în comuna Bolotești, Vrancea), cu 330.000 de euro, pe care fostul baron de Vrancea i-a plătit prin virament bancar către mama sa. Oprișan a rămas celebru pentru răspunsul pe care l-a dat jurnaliștilor care îi cereau lămuriri despre averea mamei sale și cum o justifică: ”Mama mea sunt eu”.
Domeniul familiei Oprișan este unul impresionant, de peste 11 mii de metri pătrați, amplasat la poalele unei păduri, pe DN2 D la kilometrul 27. Casa este formată din mai multe corpuri, fiind înconjurată de ziduri înalte de peste trei metri. Este păzită non-stop. Pentru construcția acesteia s-a defrișat o suprafață importantă de pădure. Potrivit imaginilor din satelit, are cel puțin șapte corpuri de clădire, în curte putând fi văzută și o piscină.
Potrivit declarației de avere a lui Oprișan, veniturile politicianului au rămas aceleași, din salariu, dar averea i-a crescut iar mama sa, Lucia Gherarde, l-a împrumutat iar, cu 1.300.000 de lei, împrumut scadent în 2031. Oprișan mai are 3 împrumuturi de la mama sa, scadente în 2028 și în 2030.
Potrivit aceleiași declarații de avere, Oprișan are un venit anual, din indemnizația de vicepreședinte de CJ, de 148209 de lei. Mama lui Oprișan este pensionară și a lucrat la fosta Fabrică de Confecții Focșani ca paznic.
Terenuri și mașini de lux
Marian Oprișan nu duce lipsă nici de terenuri, noua declarație de avere dezvăluie că a mai achiziționat un teren intravilan, împreună cu soția sa, Mihaela Oprișan, funcționar tot în cadrul Consiliului Județean Vrancea. Oprișan mai menționează, în declarația de avere, 3 apartamente, și 35.000 de euro în conturi.
La începutul anului 2022, Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan (PSD), a scos la vânzare doi bolizi de lux pentru care cerea aproape 400 de mii de euro. Este vorba despre un Mercedes-Benz GLS 500 4MATIC – autoturism cu care Oprișan și noua sa soție au fost în luna de miere la Milano și pentru care Oprișan cerea 79 de mii de euro și un Mercedes-Benz GLS Mercedes-Maybach 600 MHEV 4MATIC pentru care Oprișan cerea 317 mii de euro.

Ce spune Marian Oprișan. Întrebat de unde a avut banii să cumpere domeniul, Oprișan a declarat:
Adică a mutat banii dintr-un cont în altul ?
Portofeleeree…
Afișare pe față. E dăruim țara în fiecare zi
unu cinstit de la PSDNLUDMR
„Străinii ne-au furat țara”.
„Americanii ne vor răul”.
„Suntem vânduți UE”.
„E vina lui Soroș”.
„Oculta mondială vrea să fim o colonie”.
„PSD ne vrea binele”.
:))))
sfantul sfintilor
Tipul are suprafata la casa… ca are un bloc cu 3,4 etaje. E scump sa incalzesti 50mp2… dapoi la asa suprafata?! ce venituri lunare trebuie sa ai ca sa ti-o permiti?!
Cine zicea că nu e bine să îmbogățim limba română cu neologismul „a pesediza = a fura, după modelul:
Cine pesedizează azi un ou/Mâine va pesediza un b.0u!”…??
Aud..!?
Lasă ca-l bagă ăstia la instigare de furt,cu vorba asta:”mama mea sunt eu”,dar o sa fugă si el in Italia,ca n-o fi patriot ca Semeon🤣! „Saracu”,a trebuit sa se deghizeze,fiindcă pe timpurile cand a fost „prigonit” nu facea parte din clanul lui Adrian Nastase.Nu stiti ca dadea declaratii favorabile lui Basescu? Vacaroiu l-a „facut om”,i-a umplut „portufelu'”🤣!
Ne agitam aiurea ! Oprisan este deja o legenda vie, el a intrat in istorie. Se vor întreba peste 100 de ani nepoții nepoților nepoților noștri de ce naiba ocolesc atât pe autostrada la S de Focșani un câmp nenorocit. Le vor spune “ocolim pohta ce a pohtit baronul local PSD” acum 100 de ani, și povestea absurdității prostiei omenești va începe a se derula.
Asta cu terenul de la bogătașa de mă-sa (doamna paznic) va fi pistol cu apa.
😁 La ce natalitate avem,lichidul seminal s-a facut zer!!!Doctorii au plecat,politia locala va trebui sa fie si moasă comunală!!!
Fiscul nu functionează dacă nu functionează parchetul,procuratura.