VIDEO O tânără de 17 ani, refugiată din Ucraina, designer de jocuri în devenire, se inspiră din România / ”Vreau să trăiesc. Îmi place viața mea” / O parte din familia ei a rămas în Mariupol

Izolată de prietenii ei și la sute de kilometri de casă, Kate visează să intre iar în legătură cu prietenii și colegii ei. Dar, odată cu incertitudinile războiului din Ucraina, visele ei au căpătat o nouă formă, relatează Agenția ONU pentru Refugiați povestea de viață a unei tinere din Ucraina, refugiată în București.

Înainte de a fi nevoită să fugă în România alături de mama și de fratele ei mai mic, Kate, în vârstă de 17 ani, era studentă la Academia de Stat de Arte Decorative și Aplicate și Design din Kiev. Studiile ei se concentrau pe utilizarea artei și a designului pentru a crea jocuri interactive.

În prezent, majoritatea colegilor ei de clasă sunt și ei refugiați, împrăștiați în toată Europa, și, prin urmare, Kate simte că ideea unei experiențe de joc comune este mai importantă ca niciodată. În timp ce joacă jocuri online cu prietenii ei, ea ia notițe despre personajele, conceptele, design-urile și scenariile care inspiră un joc captivant și conectat online.

„Proiectele vin din capul meu, iar unele scene vin din inima mea”, explică ea. „Vreau ca oamenii să comunice, să aibă interacțiuni bune. Așadar, a fost frumos să fac niște jocuri în care oamenii se pot juca împreună”, spune ea.

Deși familia ei a găsit siguranță în București, capitala României, singurătatea este acută. Kate s-a simțit despărțită de comunitatea ei de artiști, iar războiul a afectat modul în care trăiește arta.

„Am văzut o singură lucrare de artă. Era un oraș distrus și fantome de oameni și copii lângă o rachetă”, își amintește ea. „Era în Mariupol și este atât de trist și dureros să te uiți la ea”, spune ea.

Pentru Kate și familia ei, această artă reflectă propria lor experiență.

„Mama nu a vrut să plece de acasă pentru că bunicii noștri sunt acolo și soțul ei este acolo, dar după câteva bombardamente, am decis să plecăm”, spune ea. „Am călătorit timp de trei zile”.

Familia tinerei artiste se numără printre sutele de mii de refugiați din Ucraina care au trecut granița în România. Peste 83.000 au ales să rămână acolo. UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, și partenerii săi oferă sprijin în timp ce refugiații trec în România și încearcă să stabilească un sentiment de normalitate.

La scurt timp după ce a ajuns în București, familia lui Kate a vizitat un centru de înscriere al UNHCR, unde au fost înregistrați pentru a primi asistență în numerar multifuncțională. În plus, Guvernul României oferă un statut de protecție temporară pentru refugiații din Ucraina, care include accesul la educație, asistență medicală și la piața muncii, iar întreaga societate și-a deschis brațele pentru refugiați. Aproximativ două treimi dintre refugiații care solicită protecție temporară sunt femei.

Astăzi, fratele mai mic al lui Kate merge la școală, iar mama ei este capabilă să asigure nevoile familiei, chiar și câteva materiale de artă pentru a le înlocui pe cele pe care Kate a fost nevoită să le lase în urmă în Ucraina.

Studiile universitare ale lui Kate au fost reluate cu câteva cursuri online și grupuri de discuții, la care se alătură mulți dintre colegii ei de clasă care au fost, de asemenea, forțați să își părăsească locuințele din țări precum Polonia. La câteva luni de la începutul războiului, comunitatea lor academică revine la viață.

„Avem discuții de grup despre fiecare curs, în care ne ajutăm unii pe alții”, explică ea. „Mă gândesc la câteva idei despre personajele mele sau despre povestea lor”.

Caietele lui Kate sunt pline cu personajele care vor popula jocurile sale, precum și cu peisajele care vor forma lumea din jurul lor. De asemenea, ea își trage creativitatea din țara în care familia ei și-a găsit refugiul.

„România este o sursă de inspirație pentru artiști ca mine”, spune ea cu entuziasm. „Aici este deja înflorit, totul. Copacii și peisajele sunt atât de frumoase. Și îmi place la nebunie.”

Deși viziunea și aspirațiile lui Kate au fost influențate de experiențele sale ca refugiată, cea mai mare dorință a ei rămâne aproape de casă.

„Vreau să trăiesc. Îmi place viața mea. Vreau să îmi continui studiile”, spune ea. „Sperăm cu toții să ne întoarcem cu toții la casa noastră într-o zi și să o putem construi împreună.”