Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Comunitatea Declic a proiectat, mari sară, pe fațada Palatului Parlamentului, mesajul ”Nu vă e rușine? Ați uitat ce ați promis/ Tăiați pe bune pensiile speciale”. Mesajul a fost proiectat în contextul grevei profesorilor. Peste 20 de mii de profesori au protestat marți la Cotroceni cerând salarii mai mari. Mai mulți protestatari au cerut tăierea pensiilor speciale pe fondul negocierilor cu Guvernulu, care le-a oferit în loc de o creștere salarială bonusuri în valoare de 40 de mii de lei.
singurele pensii care ar trebui sa existe pt toti sunt cele contributive si nimic altceva. daca vreti pensii mai mari pt unele categorii mariti salariile acelor oameni si cand se vor pensiona, vor avea.
Pensiile speciale distrug țara.
Un glonț daca trage Putin spre România fug ca potârnichile in primul rand cei ce încasează pensiile speciale, inclusiv cei din armata, dar și i cei ce le plătesc, adică restul lumii.
Pensiile speciale sun motivul principal de plecat din acest Stat Mafiot și să se aleagă praful și pulberea de țara care își bate joc de noi.
Vaca numai are lapte
La muncă!
Nu fuf, se dau cu rusii 👍🏼
Nu fug*
Putin e terminat deja imediat ce se termina razboiul.Nu poate sa ia nici macar un oras din Ucraina nu sa mai angajeze in lutpa NATO.
Dar cum primesc aprobare pentru așa ceva?!
Aprobare pentru ce? Proiectia nu a deteriorat cladirea, deci care e problema?
Dacă era să le fie rușine trebuia să le fie de popor, n-așteptau să-i oblige UE să taie pensiile speciale. Vedeți că n-o fac nici acuma că-i obligă, deci rușinea nu e pe obrazul gros și nesimțit al guvernului USL2. Votați USR și REPER, nu mai credeți în minciunile guvernanților actuali.
Bravo Declic!