
VIDEO Întâlnire între premierii României și Moldovei: „Când la fotbal câștigă Moldova sau România, trăim aceeași emoție de mândrie și de bucurie” / ”O treime din exporturile noastre sunt cumpărate de România”
Ilie Bolojan și Dorin Recean, premierii din România și Republica Moldova au oferit scurte declarații de presă după o întâlnire desfășurată la Chișinău. Cei doi au subliniat relațiile bune dintre cele două state și au enumerat o serie din viitoarele proiecte comune.
”Relația dintre noua relația dintre Republica Moldova și România s-a construit ani la rând pe legăturile între oameni de pe ambele maluri ale Prutului, pentru că este înrădăcinată în conștiința noastră. Ea nu poate fi distrusă de vremuri sau nu poate fi distrusă de politicieni, dar poate fi întărită ca să asigure rezistența noastră în fața oricăror provocări străine și să aducă rezolvarea problemelor cetățenilor cât mai curând. Cu Ilie Bolojan prim-ministru, cu Nicușor Dan președinte, relațiile dintre Chișinău și București s-au ridicat, cred că la cel mai frățesc nivel„, a spus Dorin Răcean.
”Când pe podiumurile internaționale urcă Moldova sau România, când la fotbal câștigă Moldova sau România, trăim aceeași emoție de mândrie și de bucurie. România este alături de noi în construirea drumului european al Republicii Moldova”, a completat el.
Răcean i-a mulțumit lui Bolojan pentru ajutorul dat, un exemplu fiind tranferul de energie electrică.
”Luăm din România peste 50% din energia electrică la prețuri avantajoase și construim împreună linii de interconexiune vitale pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. (…) În acest sens, o treime din exporturile noastre sunt cumpărate în de România, de la conductoare electrice, la grâu, mobilier și, desigur, vinuri.
Republica Moldova are în România o piață de export foarte importantă.
Peste 1600 de companii cu capital românesc oferă locuri de muncă aici, în Republica Moldova și este important ca toate aceste cifre să crească schimburile comerciale, număr de locuri de muncă deschise, numărul de companii de succes care se deschid pe ambele maluri ale Prutului. Însă toate acestea depinde de modul în care ne vom alege viitorul, pentru că viitorul se construiește, nu se ghicește.
Moldova are de luat o decizie esențială la toamnă și sunt încrezător că neamul nostru va alege ce este mai bine pentru el„, a completat Răcean.
Ilie Bolojan a promis expertiză pentru integrarea Moldovei în Republica Moldova.
„De la aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, am beneficiat de 100 de miliarde de euro din fonduri europene și am contribuit cu peste 32 de miliarde de euro la bugetul european. Fiecare euro investit s-a văzut în economia României, în dezvoltare locală, în infrastructură și în locuri de muncă, iar rezultatele s-au simțit în viața de zi de zi a românilor.
Atunci când România a aderat la Uniunea Europeană, produsul intern brut al țării noastre era de circa 45% din media Uniunii Europene. Astăzi, la aproape două decenii de la aderare, produsul intern brut a României se apropie de 80% din media Uniunii Europene. Aceasta este o dovadă clară că solidaritatea europeană.
Schimbăm bine comunități locale, regiuni și țări întregi, iar această schimbare poate avea loc și aici, în raioanele și localitățile din Moldova”, a spus Bolojan.
El a precizat că România va susține ”fără ezitare ”Republica Moldova ”ca un prieten statornic și partener angajat”, pe drumul ireversibil către Europa.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.